Antena 3 CNN Actualitate Cei aproximativ 20 de turişti, blocaţi la Bâlea Lac, de duminică seară, au fost coborâţi

Cei aproximativ 20 de turişti, blocaţi la Bâlea Lac, de duminică seară, au fost coborâţi

Cei aproximativ 20 de turişti, blocaţi la Bâlea Lac, de duminică seară, au fost coborâţi
Sursa foto: Foto: Intact Images
23 Ian 2012   •   10:47
UPDATE 12:30. Cei aproximativ 20 de turişti rămaşi la Bâlea Lac încă de duminică seară din cauza vântului puternic au fost coborâţi luni, după ce condiţiile meteorologice s-au îmbunătăţit.


Aproximativ 20 de turişti sunt blocaţi de duminică seară la Bâlea Lac din cauza telecabinei care este în continuare nefuncţională, informează Mediafax. Vântul bate cu peste 60 de km/h astfel că turiştii sunt în continuare la peste 2.000 de metri altitudine, aşteptând îmbunătăţirea vremii.

"Turiştii nu au coborât până la această oră pentru că vântul bate în continuare cu putere. Administratorul telecabinei a decis că, deocamdată, nu este sigură pornirea telecabinei pentru a face transportul turiştilor“, a declarat Virgil Grosaru, şeful serviciului Salvamont Cârţişoara
   
Potrivit acestuia, turiştii au fost cazaţi la cabanele din zonă, fără a avea probleme deosebite.
   
Conform meteorologilor, la Bâlea Lac vântul bate în rafale, cu peste 60km/h, intensitate care se va păstra până către orele prânzului.
   
De asemenea, meteorologii au anunţat că până luni seară la ora 20.00 riscul producerii de avalanşe în Munţii Făgăraş, la peste 1.800 de metri altitudine, este mare, de gradul al patrulea pe o scară de la 1 la 5.

În aceste condiţii salvamontiştii le cer turiştilor să rămână în zona cabanelor şi să nu se aventureze pe creastă sau pe drumul de coborâre de la Bâlea Lac.
  


×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close