Antena 3 CNN Actualitate Cel mai sigur bloc din România, în caz de cutremur, se află în Iaşi

Cel mai sigur bloc din România, în caz de cutremur, se află în Iaşi

Cel mai sigur bloc din România, în caz de cutremur, se află în Iaşi
Sursa foto: Video News
19 Mar 2011   •   15:51

Cuvântul cutremur nu le dă niciun fior câtorva ieşeni. Locuiesc în cel mai sigur bloc din Romania, iar asta îi linişteşte. A fost construit după seismul din '77, când constructorii se mai aflau încă sub şocul tragediei. Astăzi, însă, se construieşte în neştire, fără ca cineva să se gândească la siguranţa oamenilor. Drept dovadă: imobilul din Iaşi este printre puţinele de acest fel din ţară.

 
Acesta este blocul 1006 din cartierul ieşean Cug, construit în 1986. La suprafaţă, nu pare cu nimic mai deosebit faţa de clădirile din jur. Sub pământ se vede însă diferenţa. La o adâncime de mai bine de patru metri, pe o structura de beton sunt montaţi 552 de elipsoizi. Sunt bucăţi de beton, înalte de 40 de centimetri care au ca misiune atenuarea forţei pe care o declanşează un seism.
 
Asta i-a ajutat pe locatarii blocului să treacă fără griji peste toate cutremurele de până acum. 
 
Un apartament de două camere în acest bloc este evaluat la aproape 50.000 de euro. Nimeni nu vrea, însă, să vândă. Viaţa e mai presus de orice. Un seism de peste 7 pe scara Richter ar putea pune la pământ aproape 1.500 de clădiri din Iaşi. Alte 48.000 se vor cutremura bine.

 
 

×
Subiecte în articol: bloc România Iași cutremur
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close