Antena 3 CNN Actualitate Cele mai bine vândute produse în aceste zile au fost anvelopele de iarnă

Cele mai bine vândute produse în aceste zile au fost anvelopele de iarnă

Cele mai bine vândute produse în aceste zile au fost anvelopele de iarnă
30 Oct 2011   •   08:55

Cele mai bine vîndute produse, în aceste zile, sunt cu siguranţă anvelopele de iarnă. Rafturile magazinelor de specialitate sunt deja goale. Iar service-urile pline. Ziua. Uneori şi noaptea. Şi nu e singura nemulţumire a oamenilor. Unii, n-au înţeles nici acum prevederile legii. Când şi mai ales din ce motiv ar putea să ia amenzi.

15 sau 20 de minute. În funcţie de cât de îndemânatic e mecanicul. Cam atât durează demontarea cauciucurilor de vară şi montarea celor de iarna. Depinde însă şi de cât de repede ajungi faţă în faţă cu mecanicul. În ultima perioadă sunt cozi peste tot.

În Bucureşti, unii şoferi n-au mai aşteptat dimineaţa. Au mers încă de azi noapte la vulcanizare. Greul a căzut pe mecanici, care au lucrat fără oprire.

Aproximativ jumătate din piaţa anvelopelor de iarnă este reprezentată de cele second-hand. La acestea este extrem de importantă grosimea profilului şi vechimea, de maximum 5 ani.

Unele magazine de specialitate au reduceri în aceeastă perioadă iar stocul e pe măsură, aşa că nu există riscul epuizării cauciucuilor.

Adică amenda vine doar dacă e gheaţă sau zăpadă pe drum. În caz contrar, nimeni nu vă amendează dacă mergeţi cu anvelope de vară pe întîi noimbrie, la 10 grade Celsius.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close