Antena 3 CNN Actualitate De ce centrala nucleară de la Zaporojie nu este un pericol pentru România. Explicația lui Raed Arafat

De ce centrala nucleară de la Zaporojie nu este un pericol pentru România. Explicația lui Raed Arafat

Raed Arafat a explicat, într-un interviu, de ce centrala nucleară de la Zaporojie nu este un pericol pentru România.

De ce centrala nucleară de la Zaporojie nu este un pericol pentru România. Explicația lui Raed Arafat
Sursa foto: Antena 3
de Gabriel Dano    |    03 Sep 2022   •   10:48

Lumea trebuie să rămână calmă, pentru că centrala nucleară de la Zaporojie este departe de România. O spune Raed Arafat, care adaugă că în acest moment nu există un pericol imediat, tocmai datorită distanței mari.

"Ce pot să vă spun, că lumea trebuie să rămână calmă, liniștită. Zaporojie este departe de România, sunt sute de kilometri până la graniță. Inclusiv din partea CNCAN-ului au fost făcute informări că nu există un pericol imediat, fiind distanța mare să fie un impact major asupra populației din România.

Bineînțeles, orice situație se evaluează individual, dar aici nu vorbim de ceva care este în vecinătatea României, nu e o chestiune în care să nu aflăm. Există monitorizare acolo, în sensul în care, dacă este ceva, nu vom afla peste 10 zile", a declarat Raed Arafat pentru Euronews.

Moscova, avertisment tulburător pentru Europa: "Radiația nu are pașaport. Ea nu are nevoie de o viză să treacă granițele”

Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat, la un briefing de presă, că „radiația n-are nevoie de o viză”, referindu-se la situația de la centrala nucleară Zaporojie.

Declarațiile vin în contextul suspendării de către Uniunea Europeană a acordului prin care rușii primeau vize mai ușor.

Purtătoarea de cuvânt a ministerului de Externe de la Moscova a afirmat că „UE este acum ocupată de o decizie mai importantă – dacă să emită sau nu vize rușilor”.

„Dar radiația nu are pașaport. Ea nu are nevoie de o viză să treacă granițele. Dacă ceva se întâmplă la Zaporojie nu va fi despre vize, pașapoarte sau granițe”, a spus ea, potrivit transcriptului oficial al declarațiilor.

„Regimurile liberale europene au luat multe decizii autodistructive și sinucigașe. Poate asta este doar o altă monedă în pușculiță”, a adăugat aceasta.

Maria Zaharova a lansat un atac dur și la adresa României

Maria Zaharova a acuzat România că furnizează echipamente militare Ucrainei sub pretextul oferirii de asistență umanitară și a cerut guvernului de la București să facă publică situația.

„Autoritățile române simt evident un disconfort moral legat de îndeplinirea directivelor NATO de a trimite tot mai multe transporturi mortale, dându-și seama de consecințele reale ale acestei politici motivate de ideologie. În locul acestei rușini false, ei ar trebui să recunoască totul”, a cerut Zaharova, potrivit transcriptului publicat pe pagina web a MAE rus.

„Trimiterea repetată de arme naționaliștilor ucraineni cu care să lupte împotriva propriului popor nu face decât să prelungească conflictul (în caz că Bucureștiul nu știe asta) și duce la mai multe victime”, a mai Zaharova.

„Cei care fac asta împărtășesc responsabilitatea cu regimul naționalist de la Kiev pentru crimele, sângele și suferința pe care doar le vor înmulți. Dacă oficialii români cred că toate acestea sunt irelevante, este opinia lor. Dar ar fi frumos să împărtășească niște ‘dezvăluiri’ despre aceste transporturi. Ce trimit ei regimului de la Kiev?”, a întrebat aceasta retoric.

×
Subiecte în articol: Raed Arafat Zaporojie
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close