Antena 3 CNN Actualitate Certificat de naștere 2022. S-au schimbat regulile privind actele de stare civilă | În cât timp se va elibera

Certificat de naștere 2022. S-au schimbat regulile privind actele de stare civilă | În cât timp se va elibera

Nașterea unui copil trebuie declarată în termen de 30 de zile pentru copilul născut viu și cât și pentru cel născut mort. Dacă copilul născut viu a decedat în interiorul termenului de 30 de zile, declararea nașterii se face în termen de 24 de ore de la data decesului.

Certificat de naștere 2022. S-au schimbat regulile privind actele de stare civilă | În cât timp se va elibera
Sursa foto: Pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Mai 2022   •   10:48

O nouă lege, nr. 105 din 20 aprilie 2022, stabilește că dacă declarația de naștere se face după aceste termene, dar nu mai târziu de un an de zile de la naștere, certificatul de naștere se va elibera în termen de 30 de zile de la solicitarea părintelui.

Primarul unității administrativ-teritoriale, șeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră al României, în raza căruia a avut loc nașterea, trebuie să aprobe eliberarea.

Dacă declarația de naștere se face după trecerea unui an de la naștere, certificatul va fi eliberat în termen de 90 de zile de la data depunerii solicitării, fiind necesar, pe lângă aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale pe raza căruia a avut loc nașterea, și de un aviz conform al serviciului comunitar județean/al municipiului București de evidență a persoanelor.

 

×
Subiecte în articol: certificat nastere copil
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close