Antena 3 CNN Actualitate CFR anunţă grevă generală pe 31 mai. Metrorex ar putea lua aceeaşi decizie (VIDEO)

CFR anunţă grevă generală pe 31 mai. Metrorex ar putea lua aceeaşi decizie (VIDEO)

CFR anunţă grevă generală pe 31 mai. Metrorex ar putea lua aceeaşi decizie (VIDEO)
20 Mai 2010   •   18:10

Ultima zi de primăvară aduce în România greve generale în mai multe domenii de activitate. Sindicaliştii CFR au anunţat, joi, că trenurile nu vor circula în data de 31 mai. Protestul feroviarilor are loc în aceeaşi zi în care profesorii au anunţat, încă de săptămâna trecută, că vor declanşa greva generală. Acestora li s-ar putea alătura şi sindicaliştii de la Metrorex şi RATB. Totodată, funcţionarii publici au anunţat că îşi opresc activitatea în aceeaşi zi.

Pe 31 mai, România ar putea fi paralizată de greve. După ce profesorii au anunţat încă de săptămâna trecută că vor declanşa greva generală pe 31 mai, a venit rândul sindicaliştilor de la CFR să recurgă la acelaşi mod de protest. Aceştia au anunţat că trenurile nu vor circula în ultima zi a lunii mai.

Alături de sindicaliştii de la CFR, şi-ar putea opri activitate şi cei de la RATB. De asemenea, circulaţia metrourilor ar putea fi sistată, dacă cei de la Metrorex decid să se alăture protestului din 31 mai.

Potrivit Mediafax, preşedintele Confederaţiei Meridian, Ion Popescu, a declarat la finalul discuţiilor de joi de la Ministerul Finanţelor, că şi CFR-iştii vor opri trenurile intrând în grevă generală din 31 mai, nemulţumiţi de scăderea cu 25% a salariilor. Popescu a mai spus că liderii sindicali de la Metrou şi transportul public se gândesc să ia aceeaşi decizie din 31 mai.

Oamenii sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate anunţate de Guvern. Printre acestea se numără reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%. Sindicatele consideră că scrisoarea de intenţie către FMI poate fi modificată astfel încât salariile bugetarilor să scadă cu 10% şi doar în 2010, fără a fi diminuate deloc pensiile, iar diferenţa să fie luată de la achiziţii, stimulente şi servicii.

Sindicaliştii propun şi limitarea achiziţiilor, a bunurilor şi serviciilor, dar şi eliminarea micii evaziuni prin plata accizelor la combustibil pentru comercianţi. În acelaşi timp, sindicaliştii au precizat că nu sunt de acord cu măsurile aberante precum impozitarea tichelor de masă.

Bucureştiul a fost luat cu asalt miercuri de cei 40.000 de protestatari. Peste 1.000 de efective ale forţelor de ordine au fost mobilizate pentru acest miting. Sindicaliştii au scandat "Demisia!" şi "Jos Guvernul!" în faţa Palatului Victoria.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: sindicalisti CFR grevă
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close