Antena 3 CNN Actualitate CFR Marfă, PRIVATIZARE ÎNCHEIATĂ. Grup Feroviar Român este noul PROPRIETAR

CFR Marfă, PRIVATIZARE ÎNCHEIATĂ. Grup Feroviar Român este noul PROPRIETAR

CFR Marfă, PRIVATIZARE ÎNCHEIATĂ. Grup Feroviar Român este noul PROPRIETAR
20 Iun 2013   •   18:09

Grup Feroviar Român, singurul ofertant pentru CFR Marfă, a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni, a anunţat, joi, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

"După şapte ore de negocieri, a ieşit fumul alb. Astăzi putem declara un câştigător în competiţia de privatizare la CFR Marfă", a spus Fenechiu.

Totodată, noul proprietar al CFR Marfă şi-a asumat investiţii în companie de 900 milioane euro, plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Potrivit ministrului Fenechiu, GFR va plăti integral preţul, şi asta pentru că Ministerul Transporturilor a refuzat cererea de plată în rate. Termenul pentru plata acţiunilor este de maxim două luni de la semnarea contractului de privatizare, care va fi făcut public.
   
Desemnarea unui câştigător până vineri, 21 iunie, în procesul de privatizare a CFR Marfă reprezintă o precondiţie pentru ultima evaluare a acordului cu FMI, programată pentru 26 iunie.
   
Grup Feroviar Român este al doilea mare operator de transport feroviar de marfă din România şi face parte din grupul Grampet, controlat de Stoica.
   
Grupul este cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi unul dintre principalii competitori la nivelul Europei Centale şi de Sud-Est, asigurând servicii de transport şi logistică în mai multe ţări europene.

×
Subiecte în articol: cfr marfa privatizare CFR Marfa
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close