Antena 3 CNN Actualitate Chiar dacă încalcă legea, casele de schimb nu afişază cursul valutar

Chiar dacă încalcă legea, casele de schimb nu afişază cursul valutar

Chiar dacă încalcă legea, casele de schimb nu afişază cursul valutar
Sursa foto: Foto: Intact Images
de N.B.    |    02 Dec 2011   •   22:27

De când tot slăbeşte leul, euro a dispărut de pe afişajele din faţa caselor de schimb valutar. Patronii lor speră că, măcar aşa, clienţii îşi vor face curaj şi vor intra. Neafişând cursul, casele de schimb încalcă legea, dar concurenţa mare şi cursurile ridicate îi îndeamnă la risc.

Întrebaţi de ce nu afişază cursul sau de ce îl afişază incomplet, reprezentanţii caselor de schimb susţin că nu pot afişa cursul de teamă ca agenţiile concurente să afişeze un curs mai mic şi să le fure clienţii.

Cel puţin zece case de schimb aflate una lângă alta pe un singur bulevard din Capitală nu afişează cursul euro. Deşi legea îi obligă de doi ani să prezinte atât în interior, cât şi în exterior valorile a cel puţin trei valute, vizibil şi citeţ, fără comisioane, taxe, sau alte costuri.  

Amenda pentru nerespectarea legii poate ajunge până la 5.000 de lei. O amendă pe care comercianţii de valută ar achita-o cu plăcere, atâta vreme cât mai au o şansă să atragă clienţi. Pentru ei e importantă supravieţuirea şi, într-un an în care intrările de valută de la rudele din străinătate s-au înjumătăţit faţă de 2008, orice eurocent e important.

Potrivit legii, casele de schimb care nu afişează cursul pot rămâne fără licenţă. Însă numai dacă Banca Naţională are dovezi concrete furnizate de Protecţia Consumatorilor.

 

×
Subiecte în articol: curs valutar lege amenda concurenta piata
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close