Antena 3 CNN Actualitate Cine poluează, plăteşte! Traian Băsescu a promulgat Legea privind taxa de poluare auto

Cine poluează, plăteşte! Traian Băsescu a promulgat Legea privind taxa de poluare auto

Cine poluează, plăteşte! Traian Băsescu a promulgat Legea privind taxa de poluare auto
Sursa foto: Foto: Mediafax
05 Ian 2012   •   21:02

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, informează Mediafax.
   
Anunţul privind semnarea decretului de promulgare a acestei legi a fost transmis de Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat.
   
Taxa de poluare auto a fost adoptată, în 15 decembrie, de Camera Deputaţilor, care a fost forul decizional în cazul acestui proiect.

Astfel, odată promulgată, legea va intra în vigoare, iar românii care cumpără o maşină pentru care nu s-a plătit o astfel de taxă trebuie să o achite.
   
"Proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iniţiat de Ministerul Mediului şi Pădurilor, a fost aprobat de Camera Deputaţilor în şedinţa de joi şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României", se arăta într-un comunicat din 15 decembrie al ministerului.
   
Actul normativ prevede, pe de-o parte, o reducere a taxei de poluare cu până la 25 la sută faţă de variantele anterioare, astfel că cei care au plătit-o în vechea formă pot cere rambursarea diferenţei.
   
Pe de altă parte, noua lege încearcă să aplice principiul "poluatorul plăteşte", astfel că noua taxă de poluare "va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă".

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close