Antena 3 CNN Actualitate Revoltă împotriva clanurilor din Bolintin Vale. "Din patru inşi care au omorât un om doar unul e în puşcărie"

Revoltă împotriva clanurilor din Bolintin Vale. "Din patru inşi care au omorât un om doar unul e în puşcărie"

Sute de localnici din Bolintin Vale au ieşit în stradă, revoltați după moartea unui bărbat care a fost lovit în cap cu o piatră de mai mulți romi

Revoltă împotriva clanurilor din Bolintin Vale. "Din patru inşi care au omorât un om doar unul e în puşcărie"
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    12 Ian 2022   •   22:03

"De când au venit în Bolintin li s-a creat toate condiţiile şi s-au stabilit. Locuiesc fără acte în regulă, fără autorizaţii de construcţie, fără nimic. Ei nu trăiesc decât din furăciune", acuză unul dintre localnici.

Oamenii spun că tot timpul sunt probleme în oraşul lor. "Tot timpul a fost o problemă cu aceşti răcăreni, au furat de la toată lumea, au bătut oameni".

Când au venit au jefuit mai multe case, spune un alt localnic. Oamenii acuză că poliţia îi tolerează pe aceşti romi şi nu ia măsuri. Este vorba de mai multe familii care locuiesc fara forme legale la marginea localității, de câțiva ani.

"A fost reţinut doar unu. Ceilalţi trei se uită la televizor. Că unu a dat o palmă, unu a dat o cărămidă...Cum poţi să arestezi doar unu?

Mai avea un pic, vă spun sincer se muşamaliza. Deja încerca să bage un minor. De asta a ieşit toată lumea. Din patru inşi care au omorât un om doar unu e în puşcărie, care şi ăla scăpa. Se ajungea să bage un minor şi scăpa. Şi trei stau acasă, se uită la televizor. Cică sunt păziţi de jandarmerie", a spus un prieten al bărbatului ucis.

Acesta acuză că a avut şi el de-a face cu unii dintre cei care fac probleme în Bolintin.

"Trag maşinile în faţă la toate microbuzele, ies cu cuţitul", spune acesta. 

"Eu am scăpat, dar Nicu n-a mai scăpat. Am coborât din maşină şi i-am luat la bătaie. Îmi pare rău că nu am fost cu colegul meu (...).

Nu ştiu dacă or fi aceleaşi persoane", a declarat bărbatul, adăugând că a fost la poliţie după incident.

Oamenii ieşiţi în stradă cer să se facă dreptate în cazul bărbatului ucis.

Sute de oameni în stradă la Bolintin Vale, după o crimă: "Să vină Antena 3". Trupele Speciale ale Poliției, chemate de urgență

„În urma activităților desfășurate de polițiști a fost identificat un tânăr din orașul Bolintin Vale, care la data de 09.01.2022, în jurul orei 20.30, în timp ce se afla pe bulevardul Republicii din orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu, avut un conflict spontan cu șoferul unui microbuz care se deplasa în zonă, pe care l-a lovit cu o piatră în zona capului, ulterior acesta prăbușindu-se pe sol.

În cauză este întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, în care cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale.

Tânărul a fost inițial reținut pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Giurgiu, iar la data de 11 ianuarie a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă.

Având în vedere că persoana vătămată a decedat, urmează a se analiza oportunitatea schimbării încadrării juridice, în funcție de rezultatele necropsiei", se arată în comunicatul Poliţiei.

×
Subiecte în articol: Bolintin Vale
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close