Antena 3 CNN Actualitate Clasificarea universităţilor, anchetată de ÎCCJ. Ministrul interimar al Educaţiei solicită verificarea criteriilor privind această clasificare

Clasificarea universităţilor, anchetată de ÎCCJ. Ministrul interimar al Educaţiei solicită verificarea criteriilor privind această clasificare

Clasificarea universităţilor, anchetată de ÎCCJ. Ministrul interimar al Educaţiei solicită verificarea criteriilor privind această clasificare
Sursa foto: Foto: Agerpres
19 Iun 2012   •   11:35

Ministrul interimar al Educaţiei Liviu Pop a anunţat, marţi, că a înaintat o plângere la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), solicitând să se verifice criteriile privind clasificarea universităţilor.

Liviu Pop a precizat că, în cazul clasificării universităţilor, nu sunt toate elementele de care ar fi trebuit să se ţină cont şi consideră că, dacă nu au fost respectate toate aceste prevederi, trebuie luate măsuri, informează Mediafax
   
Întrebat care sunt costurile în acest caz, Liviu Pop a spus că nu crede că acum sunt importante costurile, ci atenţia trebuie orientată spre ceea ce s-a făcut cu această clasificare a universităţilor.
   
În noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a decis că Ordinul privind clasificarea universităţilor, semnat de ministrul de atunci al Educaţiei, Daniel Funeriu, este legal şi rămâne în vigoare, respingând astfel o cerere a Asociaţiei Universităţilor Particulare de anulare a respectivului act.
   
Asociaţia Universităţilor Particulare ceruse în instanţă anularea respectivului ordin al ministrului Educaţiei.
       
Potrivit Legii educaţiei naţionale, universităţile sunt clasificate în trei categorii, respectiv universităţi centrate pe educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică şi, respectiv, universităţi de cercetare avansată şi educaţie.
   
Universităţile au fost clasificate împreună cu experţi ai Asociaţiei Universităţilor Europene (EUA) în baza datelor transmise de către fiecare instituţie de învăţământ superior, iar clasarea intenţionată într-o categorie superioară celei reale ar putea fi sancţionată pentru declaraţii false.
   
La jumătatea anului trecut, o echipă de experţi ai EUA a venit la Bucureşti pentru clasificarea universităţilor. Eperţii au evaluat datele transmise de către unităţile de învăţământ superior. 
   

×
Subiecte în articol: liviu pop Daniel Funeriu Universitate
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close