Antena 3 CNN Actualitate Surpriză pentru clienții Enel: ”În factură vor regăsi două perioade de facturare!”

Surpriză pentru clienții Enel: ”În factură vor regăsi două perioade de facturare!”

Surpriză pentru clienții Enel. Aceștia au primit facturi în care au fost incluse două perioade de facturare.

Surpriză pentru clienții Enel: ”În factură vor regăsi două perioade de facturare!”
Sursa foto: Pexels
de Laura Dinu    |    06 Mar 2023   •   12:19

Ioana Krekan, reprezentant Enel, a explicat de ce s-a ajuns în această situație.  

”Din punct de vedere al formatului facturii nu sunt modificări. Ceea ce este diferit în factura emisă în această perioadă este perioada facturată. Dacă ne aducem aminte, în decembrie 2022, am avut 2 modificări legislative majore, care au impactat întreg procesul de facturare, iar în luna ianuarie facturile emise către clienți au fost pentru jumătate de lună, pentru perioada 1-15 decembrie 2022. 

În facturile emise în această perioadă, clienții regăsesc două perioade facturate, perioada 16-31 decembrie și consumul aferent lunii ianuarie. Primele 15 zile au fost facturate în ianuarie, iar acum revenim și facturăm și cealaltă jumătate a lunii decembrie împreună cu consumul din ianuarie“, a explicat Ioana Krekan la DC News.

Veşti bune pentru români. Şef ANRE: "Facturile la gaze ar putea scădea curând"

Facturile la gaze naturale ar putea scădea chiar de luna viitoare, adică din aprilie 2023, a declarat vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.

Citește și: Facturile Hidroelectrica, schimbate. Ce a apărut pe nota de plată a românilor şi ce trebuie să ştie clienţii

Totul vine după ce producția internă de gaze ar putea acoperi mai mult din consumul populației, față de anul trecut, iar tarifele internaționale la gaze sunt și ele în scădere. 

Prin urmare, și prețul gazelor naturale din facturile românilor ar putea fi sub cel plafonat, de 31 de bani pe metrul cub.

"Da, ar putea scădea, sunt premise să scadă", a spus Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE.

Începând din primăvara anului trecut, gazele din producția internă au prețul plafonat la 150 de lei pe mwh pentru furnizori. Apoi, prețul pentru consumul casnic, a fost plafonat la 31 de bani pe kwh, adică 310 lei pe mwh, cu toate taxele incluse. 

Astfel, facturile la gaze ar putea scădea chiar de lună viitoare, sub acest plafon, spune vicepreședintele ANRE.

"Având în vedere că anul trecut în martie când a apărut ordonanța 27, o parte din cantitățile de gaze naturale din producția internă au fost deja contractate la un anumit preț, prețuri mai mari decât acele prețuri de 150 de lei/MWh prevăzute în ordonanță, atât pentru consumatorii casnici cât și pentru producătorii de energie termică, coșul prețului de gaz a fost diferit.

În acest moment, probabil că vor fi alocate cantități mult mai mari la 150 de lei. În plus, dacă ne uităm la prețurile din piața europeană de gaze, vedem că prețurile sunt mai mici decât în urmă cu un an. 

A devenit un lucru aproape obișnuit în ultimele două luni să vedem prețuri în jur de 50 de euro/MWh, ceea ce este mult, dacă comparăm cu prețurile de acum trei ani, dar este la jumătate dacă ne comparăm cu prețurile de acum un an.

Toate aceste lucruri pot duce un preț sub acel 31 sau 37 de bani prevăzut în ordonanța de urgență 27 (plafoanele maxime de preț, de 0,31 sau 0,37 lei/kWh- n.r.)", a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE, potrivit economica.net.

 

×
Subiecte în articol: Enel
Parteneri
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs
x close