Antena 3 CNN Actualitate Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi grindină în toată ţara. Avertizarea e valabilă până miercuri seara

Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi grindină în toată ţara. Avertizarea e valabilă până miercuri seara

Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi grindină în toată ţara. Avertizarea e valabilă până miercuri seara
Sursa foto: Sursa foto: meteoromania.ro
17 Iun 2019   •   12:29

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni o atenţionare Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă până miercuri seara în 40 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, de luni, ora 10:00 şi până miercuri, ora 23:00, în aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, vor fi intervale în care instabilitate atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp şi izolat 35 - 40 l/mp.

În special luni, 17 iunie, disconfortul termic va fi ridicat în orele amiezii, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice şi local în cele centrale, unde indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, avertizează ANM.

Pe de altă parte, luni, între orele 12:00 şi 23:00, în aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, vor fi intervale în care instabilitate atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40 - 60 l/mp.

Potrivit meteorologilor, de luni, ora 10:00 şi până marţi, ora 10:00, în Moldova, nordul şi vestul Munteniei precum şi în Oltenia, vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi posibil grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza aceste mesaje prin avertizări de vreme severă imediată.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: cod galben vijelii grindina
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close