Un nou episod de vreme extremă va lovi România în următoarele trei zile.
Meteorologii au emis o avertizare cod galben potrivit căreia valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a ţării şi sunt aşteptate temperaturi de până la 38 de grade.
Codul de caniculă intră în vigoare vineri, 21 iulie, la ora 10:00, și expiră duminică, 23 iulie, ora 21:00.
În intervalul menționat, valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a ţării, iar disconfortul termic va fi în creştere.
În Banat, Crişana, jumătatea de vest a Olteniei şi în sud-vestul Transilvaniei, vremea va deveni caniculară, iar temperaturile maxime vor urca spre 37-38 de grade.
Pe arii relativ extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.