
Oficialii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis miercuri dimineaţa coduri galbene de furtuni şi vijelii în mai multe judeţe din România. Totodată, meteorologii au precizat că va pica grindină, iar în unele zone vor fi descărcări electrice. Din acest motiv, locuitorii sunt sfătuiţi să stea la adăpost.
Cod galben de ploi şi vijelii, valabil până miercuri noaptea
Potrivit meteorologilor, începând de astăzi, de la ora 12:00 şi până la noapte, la ora 23:00 este în vigoare un cod galben de furtuni, vânt puternic şi grindină. Cele opt judeţe vizate de atenţionarea de vreme severă sunt: Braşov, Covasna, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila şi Tulcea.
"Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50...70 km/h) în nordul Dobrogei, nord-estul Munteniei, sudul Moldovei şi zona Carpaţilor de Curbură. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15...25 l/mp şi pe arii restrânse de 30...50 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii şi grindină", au transmis cei de la ANM pe site-ul oficial.
În plus, din dimineaţa zilei de miercuri, de la ora 10:00 şi până vineri, 9 mai, la ora 10:00, va fi o instabilitate atmosferică în aceleaşi judeţe.
"În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în toate regiunile. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului (rafale în general de 40...50 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20...40 l/mp și vor fi vijelii și grindină.
Notă: vremea se va răci accentuat în toate zonele, iar pe crestele montane vor fi precipitații mixte", au mai precizat oficialii de la Administraţia Naţională de Meteorologie.
Specialiştii au făcut publică şi prognoza meteo specială pentru Bucureşti până vineri, 9 mai.
Reprezenanţii ANM vor actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.