x close

COD GALBEN de PLOI ŞI NINSORI în 11 judeţe din ţară

de G.S.    |    24 Oct 2014   •   10:56
Unsprezece judeţe din nordul, nord-estul şi centrul ţării sunt vineri, până la ora 23.00, sub avertizare cod galben de ploi şi ninsori, în celelalte 13 judeţe atenţionarea cod galben fiind ridicată. 
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea emisă miercuri, 11 judeţe din cele 24 avertizare anterior rămânând sub cod galben până vineri, la ora 23.00, respectiv Botoşani, Iaşi, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Covasna, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.
Potrivit avertizării, în jumătatea de nord a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali, vremea va continua să se răcească, vor fi precipitaţii mixte şi se vor cumula cantităţi care vor depăşi izolat 15 litri pe metru pătrat.
În judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ, precum şi în zona de munte a judeţului Bacău, temporar vor predomina ninsorile.
Până spre sfârşitul zilei de sâmbătă, în regiunile sud-estice şi pe crestele montane, vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 de kilometri pe oră.
Avertizarea cod galben emisă anterior, de joi seară până vineri, la ora 23.00, a fost ridicată pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.
 

Citeşte mai multe despre:

cod galben ploi judete
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati