Antena 3 CNN Actualitate Cod galben de vânt pentru Bucureşti şi 12 judeţe, până la ora 17.50. Vezi prognoza meteo

Cod galben de vânt pentru Bucureşti şi 12 judeţe, până la ora 17.50. Vezi prognoza meteo

Cod galben de vânt pentru Bucureşti şi 12 judeţe, până la ora 17.50. Vezi prognoza meteo
Sursa foto: Foto: contemporarygreetings.net
de M.Z.    |    18 Apr 2012   •   09:49
Update 11.45 - Avertizarea de vânt puternic care urma să expire la ora 11.50 a fost prelungită de meteorologi până la ora 17.50 şi extinsă şi pentru alte judeţe.

Astfel, în judeţele Constanţa şi Tulcea, avertizarea de fenomene meteo periculoase este valabilă până la ora 17.10.

La Bucureşti, Ilfov, Buzău, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Teleorman şi Prahova, Dâmboviţa, Argeş, avertizarea este în vigoare până la ora 17.50, interval în care vântul va depăşi 65 km pe oră.
_________________________________________________________

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare nowcasting de vânt puternic pentru Bucureşti şi judeţele Buzău, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov.

Potrivit ANM, începând cu ora 08.50 şi până la 11.50 se vor semnala intensificări ale vântului ce pot depăşi la rafală 60-65 km/h.

Prognoza meteo pentru următoarele zile



Miercuri (18 aprilie)

În ţară, vremea se va menţine în general instabilă şi se va răci uşor. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse vor fi averse şi descărcări electrice. În sud-estul şi nord-vestul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala local, mai ales noaptea. În zona montană înaltă, trecător, vor mai fi precipitaţii mixte. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări în regiunile sud-estice şi la munte, dar în timpul ploilor şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 4 şi 10 grade.

În Bucureşti, vremea se va răci uşor. Cerul va avea înnorări temporare şi trecător vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat şi cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 16-7 grade, iar cea minimă de 8-9 grade.


Joi (19 aprilie)


În ţară, vremea se va menţine instabilă în nordul, centrul şi estul ţării, precum şi la munte unde, îndeosebi ziua, vor fi înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi izolat vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile sudice şi în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, uşor mai ridicate în Lunca Dunării, spre 22 de grade. Temperaturile minime se vor situa între 0 şi 10 grade.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în primele ore ale intervalului, când vor fi condiţii de aversă. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi 18-19 grade, iar cea minimă va fi de 7-8 grade.


Vineri (20 aprilie)


În ţară, vremea se va menţine în general instabilă. Cerul va avea înnorări, mai accentuate în cursul zilei şi local vor fi averse şi descărcări electrice în majoritatea regiunilor. Vântul va avea intensificări izolate în vestul şi estul ţării, iar trecător, în timpul ploilor şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 22 de grade, iar cele minime se vor situa între 2 şi 12 grade.

În Bucureşti
, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări mai ales în cursul zilei şi temporar vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi 20-21 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 8 grade.



Pentru informaţii complete despre starea vremii, accesaţi site-ul meteoplus.ro.



×
Subiecte în articol: prognoza meteo ANM vant meteo
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close