Antena 3 CNN Actualitate Cod galben de vijelii, pentru șase județe din țară

Cod galben de vijelii, pentru șase județe din țară

Cod galben de vijelii, pentru șase județe din țară
27 Iul 2017   •   10:24

 Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de data aceasta în şase judeţe din sud-estul ţării, până vineri la orele amiezii. 

Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 iulie, ora 12:00 - 28 iulie, ora 12:00, în sud-estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi grindină. 

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20 - 25 l/mp şi pe arii restrânse 50 - 60 l/mp. 

Judeţele atenţionate sunt: Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa. 

ANM precizează că vor fi perioade de timp, în care astfel de fenomene se vor semnala local şi în restul Moldovei şi al Munteniei, inclusiv în zona municipiului Bucureşti, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: meteo cod galben avertizare vijelii
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close