Antena 3 CNN Actualitate Codruța Kovesi, despre dosarul Microsoft: Nu am motive să demisionez

Codruța Kovesi, despre dosarul Microsoft: Nu am motive să demisionez

Codruța Kovesi, despre dosarul Microsoft: Nu am motive să demisionez
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    02 Feb 2018   •   18:38

Procurorul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, a avut vineri o primă reacţie în scandalul declanşat de dosarul Microsoft, în care şapte foşti miniştri au scăpat de acuzaţii după ce faptele s-au prescris.

Ea a declarat că DNA a cerut aviz de urmărire penală pentru miniştri în dosarul Microsoft pentru că procurorul de caz a considerat că termenul de prescripţie se calculează de la data efectuăriii ultimelor plăţi şi el nu era împlinit, iar practica judiciară era contradictorie, a intervenit un nou Cod Penal în 2014 şi discuţia despre legea penală mai favorabilă.

Ea a declarat, la un post de televiziune, că nu are niciun motiv să demisioneze şi a explicat cum s-a ajuns la prescrierea faptelor în dosarul Microsoft.
 
„Dosarele au fost înregistrate în 2013. Ele au constituit o prioritate şi a început investigarea acestui caz extrem de complex, în care procurorii au trebuit să dovedească fapte din urmă cu zece ani. În patru ani de zile, s-au făcut patru rechizitorii. Au fost trimişi în judecată doi foşti miniştri, dintre care unul a şi fost condamnat definitiv şi alte persoane. Pentru o parte din foştii miniştri care au fost investigaţi a intervenit prescripţia răspunderii penale, termen care nu poate fi imputat unui procuror, din moment ce noi am fost sesizaţi abia în anul 2013. Însă, modul în care s-a calculat termenul de prescripţie a fost impus de schimbarea practicii judiciare urmare a intrării în vigoare a noilor coduri. Astfel, procurorul de caz care iniţial a investigat acest dosar a calculat termenul de prescripţie în funcţie de data la care s-au făcut plăţile. Am avut plăţi în 2005, în 2009, în baza unui contract încheiat în 2004. Ulterior, atunci când dosarul a fost preluat de un alt procuror, care a făcut trei rechizitorii şi a dispus măsuri preventive faţă de unele persoane, aceste măsuri preventive au fost judecate la ICCJ, care în 2017 a admis că în situaţia în care avem o infracţiune care se prelungeşte în timp, cum este şi dosarul nostru, termenul de prescripţie se stabileşte de la data încheierii contractului, adică anul 2004. Acest lucru nu poate fi imputat procurorului de caz, pentru că avem o practică judiciară care o perioadă a fost neunitară, dar care s-a cristalizat în cursul anului 2017”, a explicat Laura Codruţa Kovesi.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close