Antena 3 CNN Actualitate Codul galben de inundaţii pentru judeţele Satu Mare, Constanţa şi Tulcea a fost prelungit

Codul galben de inundaţii pentru judeţele Satu Mare, Constanţa şi Tulcea a fost prelungit

Codul galben de inundaţii pentru judeţele Satu Mare, Constanţa şi Tulcea a fost prelungit
de M.T.    |    14 Iun 2013   •   12:42

Codul galben de inundaţii a fost prelungit până sâmbătă, la ora 9.00, pe râul Crasna, în judeţul Satu Mare, şi pe râurile din Dobrogea, în judeţele Constanţa şi Tulcea, informează Mediafax.

Avertizarea care fusese emisă pentru celelalte bazine hidrografice a fost ridicată vineri.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), se vor menţine nivelurile peste cotele de atenţie prin propagare pe cursul inferior al Crasnei şi scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din Dobrogea.

Astfel, pentru râul Crasna, aval de Domăneşti (judeţul Satu Mare) şi pentru râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea) a fost emisă o nouă atenţionare hidrologică, valabilă de vineri ora 11.00, până sâmbătă, ora 09.00.

Hidrologii au mai precizat că, din cauza gradului de instabilitate, cu precipitaţii sub formă de aversă şi posibil caracter torenţial, fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri rapide de niveluri se pot produce izolat şi în alte bazine hidrografice mici din zonele de deal şi munte.


×
Subiecte în articol: Satu Mare Tulcea inhga inundatii romania
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close