Antena 3 CNN Actualitate Compania care va furniza echipamente 5G României

Compania care va furniza echipamente 5G României

Producătorul suedez Ericsson a obținut avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru a furniza echipamente și programe software pentru infrastructurile IT de interes național și pentru rețelele 5G comerciale.

Compania care va furniza echipamente 5G României
Sursa foto: Pixabay
de Adelina Miron    |    29 Apr 2022   •   16:47

Avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost acordat în data de 20 aprilie societăților Ericsson Telecommunications România, Ericsson Antenna Technology România, Ericsson Estonia și Ericsson AB, iar decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Actul normativ care transpune în legislația națională Memorandumul 5G semnat de România cu SUA a fost promulgat de președintele Iohannis anul trecut. Legea implementării 5G acordă CSAT dreptul de decizie în ceea în ce privește autorizarea proiectelor.

„Transformarea digitală este unul dintre cele mai amplu discutate subiecte în această perioadă, cu atât mai mult cu cât alocările de fonduri prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în această direcţie (a digitalizării), sunt semnificative – un procent de 20% din total, adică aproximativ 6 miliarde de euro, în linie cu sumele prevăzute de planurile altor state din Uniunea Europeană. Sumele alocate componentei de conectivitate, însă, sunt destul de mici – sub 2% din PNRR – în contextul în care ţintele în ceea ce priveşte digitalizarea nu pot fi atinse în lipsa unui grad ridicat de conectivitate”, au precizat specialiştii Ericsson prezenţi la ediţia cu numărul 26 a Conferinţei Ziua Comunicaţiilor, potrivit Agerpres.

Conform estimărilor Ericsson, tehnologia 5G ar putea aduce economiei României 7,8 miliarde de euro până în anul 2025. Beneficiile în zonele rurale ar urma să se ridice la 4,7 miliarde de euro.

Conform datelor GSMA Intelligence, citate de economica.net, 92 de operatori dintr-un total de 173 au implementat servicii 5G în 31 de țări până în ianuarie 2022. Raportul „State of Digital Communications” publicat de Asociația Europeană a Operatorilor de Rețele de Telecomunicații (ETNO) precizează că adoptarea 5G în Europa reprezintă doar 2,8% din totalul conexiunilor mobile, comparativ cu 13,4% în Statele Unite și 29,3% în Coreea de Sud, deși este disponibil pentru 62% din populație.

 

×
Subiecte în articol: digital PNRR fonduri
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close