Antena 3 CNN Actualitate Comandantul adjunct al aeroportului Otopeni, pe vremea Ţigareta II: Băsescu ştia că se făcea trafic cu arme (VIDEO)

Comandantul adjunct al aeroportului Otopeni, pe vremea Ţigareta II: Băsescu ştia că se făcea trafic cu arme (VIDEO)

Comandantul adjunct al aeroportului Otopeni, pe vremea Ţigareta II: Băsescu ştia că se făcea trafic cu arme (VIDEO)
Sursa foto: valentin vasilescu
31 Aug 2009   •   19:11

Preşedintele Traian Băsescu ştia, în perioada în care era ministru al Transporturilor, că pe Aeroportul Otopeni se face trafic de arme, dar nu a luat nicio măsură. Declaraţia a fost făcută în direct la Antena 3 de către fostul comandant adjunct al Aeroportului din perioada scandalului Ţigareta II, Valentin Vasilescu. Acesta susţine chiar că l-a înregistrat pe actualul şef al statului pe reportofon atunci când l-a informat de traficul cu arme.

Fostul comandant adjunct al Aeroportului Otopeni susţine că întreaga operaţiune "Ţigareta II" a fost de fapt o afacere specială cu arme.

Valentin Vasilescu susţine că are şi dovezi pentru afirmaţiile făcute: o înregistrare pe reportofon cu actualul şef al statului, când l-a informat despre traficul de arme.



Scandalul "Ţigareta II" a izbucnit în primăvara anului 1998. Către sfârşitul lunii aprilie 1998, câteva ziare centrale au primit un fax prin care un expeditor, rămas necunoscut până în ziua de astăzi, anunţa că în noaptea de 16 - 17 aprilie, un avion ucrainean, aterizat pe Baza Militară Otopeni, ar fi adus un transport consistent cu ţigări de contrabandă.

În urma scandalului, armata şi SPP-ul şi-au destituit doi ofiţeri cu funcţii de mare răspundere - Comandorul Ioan Suciu şi colonelul SPP Gheorghe Truţulescu.

La 1 Mai 1998, Jurnalul Naţional scria că transporturile speciale erau efectuate în numele SPP. O săptămână mai târziu, Valentin Vasilescu, comandantul adjunct al Aeroportului Otopeni a fost arestat în acest dosar.


Antena 3

×
Subiecte în articol: Traian Băsescu
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close