Antena 3 CNN Actualitate Comisia Roşia Montană cere audierea SRI şi SIE

Comisia Roşia Montană cere audierea SRI şi SIE

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 13:39 23 Sep 2013 Modificat la 13:39 23 Sep 2013
Comisia Roşia Montană cere audierea SRI şi SIE
Foto: avoiceformen.com
Reprezentanţi ai SRI şi SIE vor fi invitaţi, săptămâna viitoare, la dezbateri în Comisia parlamentară specială care discută despre proiectul Roşia Montană, au decis membrii Comisiei.
 
"Săptămâna viitoare vom invita Ministerul Marilor Proiecte, SC Minvest SA, ministerul Economiei, RMCG, Institutul Geologic al României, Ministerul Finanţelor, Ministerul Bugetului, Ministerul Pădurilor şi Apelor, SRI şi SIE", a spus preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, potrivit Mediafax.
 
El a adăugat că, de asemenea, la dezbateri va fi invitat şi Ministerul Dezvoltării Regionale.
 
Vâlcov a spus că vor fi solicitate punctele de vedere ale Academiei Române, BOR, Bisericii Greco-Catolică, Bisericii Reformate, Bisericii Romano-Catolicăe Bisericii Unitariene.
 
"Vom solicita puncte de vedere de la BNR, ASE, Uniunea Arhitecţilor din România", a spus Vâlcov.
 
El a precizat că membrii Comisiei au decis ca toate audierile să fie publice, presa urmând a avea acces la acestea.

Peste 15.000 de oameni au ieşit din nou in stradă, în Capitală, duminică seara, pentru a protesta faţă de proiectul de exploatare minieră de la Rosia Montana. "Uniţi, salvăm Roşia Montană" este mesajul care-i uneşte pe protestatari şi care s-a auzit ore în şir pe străzile Capitalei pentru a 22-a seară consecutiv.

Proteste similare au avut loc în mai multe oraşe din ţară, printre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Suceava, Buzău, Constanţa, Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov. 
Din 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană. Protestele au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.


 

 

×
Parteneri
x close