Antena 3 CNN Actualitate Condiții pentru bursa de merit în 2025 - 2026. Criteriile de acordare anunțate de Ministerul Educației

Condiții pentru bursa de merit în 2025 - 2026. Criteriile de acordare anunțate de Ministerul Educației

Andra Oancea
3 minute de citit Publicat la 23:45 31 Aug 2025 Modificat la 07:53 02 Sep 2025
elevi in sala de clasă
Bursele de merit se acordă la propunerea profesorului diriginte și nu sunt condiţionate de depunerea unei cereri, se arată în documentul citat. Foto: Getty Images

În anul școlar 2025 -2026, în sistemul școlar preuniversitar dispar trei din cele șase categorii de burse existente. Vor fi păstrate doar bursele de merit, cele sociale și cele tehnologice. Elevii de gimnaziu și de liceu vor primi burse de merit în valoare de 450 de lei pe lună doar dacă vor avea media anuală peste 9,00 și dacă se încadrează în primii 15% din clasă. 

Ministrul Educației a precizat că sistemul de burse este nesustenabil din punct de vedere financiar, motiv pentru care bursele de excelență olimpică I și II și bursele de reziliență dispar în anul școlar care va începe de la data de 8 septembrie. 

Tăierile de burse fac parte dintr-o serie de măsuri de austeritate din sistemul de Educație, iar sindicatele au amenințat că vor boicota festivitățile de început de an școlar și au avertizat că anul școlar 2025 - 2026 va fi afectat de proteste

Ce medie trebuie să ai ca să iei bursă de merit în anul școlar 2025 - 2026 

Potrivit proiectului de hotărâre de Guvern privind metodologia acordării burselor, elevii vor beneficia de:

  • bursă de merit, pentru elevii de nivel gimnazial, liceal și profesional, inclusiv dual;
  • bursă socială, pentru elevii de nivel primar, gimnazial, liceal și profesional, inclusiv
    dual;
  • bursă tehnologică, pentru elevii din învăţământul profesional, inclusiv dual;

Dacă vor să primească bursă de merit elevii trebuie să aibă minim media 9.00 și să fie între primii 15% din clasă. Astfel, potrivit documentului citat, bursele de merit se acordă: 

  • pentru maximum 15% din efectivele de elevi ale fiecărei clase de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar care au medii generale pe anul şcolar anterior mai mari sau egale cu 9,00;
  • bursele de merit se acordă elevilor din fiecare clasă a V-a dintr-o unitate de
    învăţământ preuniversitar, în baza mediei primelor două intervale de cursuri din anul
    şcolar curent mai mare sau egală cu 9,00;
  • bursele de merit se acordă elevilor din fiecare clasă a IX-a dintr-o unitate de
    învăţământ preuniversitar, în baza mediilor de admitere în învăţământul liceal sau
    profesional şi dual mai mari sau egale cu 9,00;
  • pentru învăţământul liceal vocaţional, profilurile artistic, sportiv, teologic şi militar,
    la alin. (3) prin sintagma „media de admitere” se înţelege media finală de admitere,
    calculată conform prevederilor ordinului de ministru care reglementează organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru fiecare an şcolar;

Alte condiții pentru acordarea bursei de merit 

Bursele de merit se acordă la propunerea profesorului diriginte și nu sunt condiţionate de depunerea unei cereri, se arată în documentul citat. 

Dacă sunt mai mulți elevi cu medii egale și depășesc procentul maximum 15% din efectivul de elevi dirigintele trebuie să depună și documente conform criteriilor

Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unităţii de învăţământ lista cu elevii
propuşi pentru bursa de merit în primele 25 de zile calendaristice de la începerea
cursurilor anului şcolar, pentru elevii din clasele VI - XII, iar pentru elevii de clasa a V-a,
în primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie.

Profesorul diriginte sprijină elevii majori, părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor
minori şi coordonează procesul de depunere a documentelor necesare pentru acordarea
burselor

Cum sunt departajați elevii cu medii egale 

Documentul prevede și ce se întâmplă în cazul în care există mai mulți elevi cu medii egale. Vor fi urmate criteriile de departajare stabilite de Consiliul de Administrație al școlii și avizate de inspectoratele școlare județene. 

Criteriile de departajare sunt diferite de criteriile de acordare a burselor sociale și
trebuie să respecte principiile stabilite de art. 3 din Legea învățământului preuniversitar
nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordonanţei Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

  • Calcularea numărului de beneficiari se face, prin rotunjire la numărul întreg imediat superior numărului fracționar obținut;
  • pentru elevii din clasa a V-a, media care stă la baza acordării burselor de merit se
    calculează ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute
    de elevi la toate disciplinele, pe parcursul primelor două intervale de cursuri din anul
    şcolar curent.
  • Pentru nivelul gimnazial organizat în sistem simultan, calculul numărului de
    beneficiari ai burselor de merit se face pentru fiecare clasă separat;
  • În cazul claselor cu dublu profil sau dublă specializare/calificare şi în cazul claselor
    mozaic calculul numărului de beneficiari ai burselor de merit se face pe clasă, nu pe
    profil/specializare/calificare sau disciplină sportivă;

Ce valoare are bursa de merit a elevilor

Pentru anul şcolar 2025-2026, cuantumul burselor este:

  • pentru bursa de merit - 450 lei/lună;
  • pentru bursa socială - 300 lei/lună;
  • pentru bursa tehnologică – 300 lei/lună;

Valoarea burselor poate fi suplimentată prin hotărâre a consiliilor de administraţie
ale unităţilor de învăţământ în funcţie de:

  • sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale;
  • alte venituri obţinute potrivit legii;

Ce alte tipuri de burse pot primi elevii in 2025 - 2026

Elevii pot primi în anul școlar 2025 - 2026 alte două tipuri de burse: 

  • bursa socială - 300 lei/lună;
  • bursa tehnologică – 300 lei/lună;

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close