Antena 3 CNN Actualitate Mai multe centre de arest urmează să fie reabilitate

Mai multe centre de arest urmează să fie reabilitate

Mai multe centre de arest urmează să fie reabilitate
Sursa foto: foto: pixabay.com
01 Feb 2016   •   20:05

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a aprobat iniţierea demersurilor pentru reabilitarea a şapte centre de arest şi construcţia unui centru de reţinere şi arest preventiv suprateran la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, informează MAI într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Conform sursei citate, alte posturi de poliţie urmează a fi reabilitate în cadrul unor programe comune care vor fi derulate cu Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina şi Serbia.

În cursul zilei de luni, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a condus o şedinţă operativă de evaluare a modului de îndeplinire a obiectivelor şi priorităţilor care decurg din Programul de guvernare, Strategia Naţională de Apărare, Strategia Naţională de Ordine Publică şi celelalte strategii sectoriale, din domeniul MAI.

Potrivit comunicatului de presă citat, în cadrul obiectivului de combatere a criminalităţii organizate, transfrontaliere, a terorismului şi fenomenului radicalizării şi migraţiei ilegale, a fost elaborat un Plan de măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor din cele şase centre ale IGI, iar în scopul eficientizării activităţii desfăşurate în acest domeniu, din dispoziţia ministrului afacerilor interne a fost numită o nouă conducere a Inspectoratului General pentru Imigrări.

Sursa citată menţionează că, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, sunt pregătite două centre integrate, pentru a fi utilizate în cazul unui aflux de refugiaţi. În acest domeniu, MAI are în curs de elaborare acte normative pentru gestionarea unor posibile situaţii de criză în domeniul imigraţiei.

De asemenea, conform comunicatului MAI, a fost întocmit un Program de dotare cu armament şi echipament de protecţie a personalului, constând în dotarea cu peste 300 de veste antiglonţ şi armament performant. De altfel, structurilor operative ale MAI le-au fost puse la dispoziţie peste 100 de pistoale calibru 9 mm, prin distribuţie de la structurile neoperative de la nivelul aparatului central al ministerului.

Totodată, comunicatul menţionează că a fost continuat procesul de recepţie şi punere la dispoziţia structurilor operative ale MAI a 1.152 de mijloace de mobilitate, reprezentând 985 de autovehicule şi 167 de ambarcaţiuni, achiziţionate din fonduri bugetare sau programe europene. Conducerea MAI a aprobat iniţierea derulării achiziţiei de autovehicule pentru anul 2016 în sumă de 23 milioane lei, din venituri proprii şi de la buget, după cum informează comunicatul de presă.

Analiza realizată luni a vizat perioada decembrie 2015 - ianuarie 2016, din dispoziţia ministrului Afacerilor Interne astfel de evaluări urmând să aibă loc lunar.

×
Subiecte în articol: MAI reabilitare
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close