Antena 3 CNN Actualitate Consilierii prezidenţiali, hrăniţi de clientela lui Traian Băsescu. Câţi bani a încasat Sebastian Lăzăroiu, în 2005

Consilierii prezidenţiali, hrăniţi de clientela lui Traian Băsescu. Câţi bani a încasat Sebastian Lăzăroiu, în 2005

Consilierii prezidenţiali, hrăniţi de clientela lui Traian Băsescu. Câţi bani a încasat Sebastian Lăzăroiu, în 2005
15 Aug 2014   •   15:30

Purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, nu e singurul consilier prezidenţial ale cărui buzunare au fost umflate de prieteni de-ai lui Băsescu.  Sebastian Lazaroiu a luat, în 2012, zeci de mii de lei de la Editura Evenimentul Zilei, Realitatea tv si SC Massmedia Romania de Maine.

Tactica a fost aplicată şi în cazul fostului consilier prezidential Adriana Săftoiu, care în 2005 ridica bani şi de la Cotroceni, dar şi de la o firmă de casă a lui Traian Băsescu, care se ocupa cu asfaltarea în Bucuresti.

Colaboratorii apropiaţi ai lui Traian Băsescu a fost foarte căutaţi pe piaţa media, după cum reiese din declaraţiile lor de avere. De altfel, aceasta este o reţetă patentată de Traian Băsescu încă de pe vremea când era primar general, când colaboratorii săi apropiaţi erau plătiţi de afacerişti şi grupuri de interese din jurul acestuia.

De exemplu, în calitate de editorialist la Evenimentul Zilei în perioada ianuarie - iulie 2012 Sebastian Lăzăroiu a încasat peste 10.000 de lei, asta în timp ce era şi director la TV H2.0, deţinută de fundaţia România de Mâine, de unde a luat un salariu anual de 138.000 de lei. În ianuarie 2012, apropiatul lui Traian Băsescu a primit şi 8.000 de lei în calitate de invitat la Realitatea TV. Odată cu luna iunie, Sebastian Lăzăroiu s-a întors la Palatul Cotroceni în funcţia de consilier prezidenţial şi a devenit aproape imediat cadru didactic la aceeaşi fundaţie România de Mâine, în Universitatea Spiru Haret. De aici a încasat pentru şase luni, între care 3 au fost vacanţă, 120.000 de lei. Astfel, veniturile lui Sebastian Lăzăroiu pe tot anul 2012 au ajuns la peste 300.000 de lei, echivalentul a 70.000 de euro.

Şi familia Săftoiu a profitat de bunăvoinţa afaceriştilor apropiaţi lui Traian Băsescu. Compania Remix-Rom, deţinută de familia Cazacu, una dintre abonatele la bani publici în vremea mandatului lui Băsescu la primăria Capitalei, a plătit-o pe Adriana Săftoiu în 2005 cu 160 de mii de lei pentru servicii de consiliere. Banii au fost încasaţi în perioada în care era şefa Biroului de presă al PD şi se ocupa de apariţiile în presă ale lui Traian Băsescu. Practic, Adriana Săftoiu lucra şi pentru primarul general, cel care dădea contracte din bani publici firmei familiei Cazacu, şi pentru familia Cazacu, care beneficia de aceste contracte. Adriana Săftoiu a intrat ulterior pe ştatele de plată ale Administraţiei prezidenţiale, de unde a încasat 13.000 de lei.

Aceeaşi sumă a ajuns şi în buzunarele soţului de atunci al Adrianei Săftoiu, Claudiu Săftăoiu. Acesta avea însă şi o colaborare cu o altă entitate apropiată preşedintelui Traian Băsescu: centrul pentru jurnalism independent. De acolo, Claudiu Săftoiu a primit 188.000 de lei, bani care însemnau prestarea unor servicii de training media.

CÂŞTIGURILE LUI SEBASTIAN LĂZĂROIU ÎN 2012
SURSA: declaraţie de avere
Director TV H2.0 - 138.353 lei
Editorialist Evenimentul Zilei - 10.815 lei
Invitat Realitatea Media - 8.000 lei
Consilier prezidenţial - 29.920 lei
Profesor la Universitatea Spiru Haret - 120.000 de lei

CÂŞTIGURILE ADRIANEI SĂFTOIU ÎN 2005
sursa: declaraţie de avere
Consilier Remix-Rom - 160.790 de lei
Consilier prezidenţial - 13.685 de lei

CÂŞTIGURILE LUI CLAUDIU SĂFTOIU ÎN 2005
sursa: declaraţie de avere
Consilier prezidenţial - 13.685 de lei
Trainer media la CJI - 188.000 de lei

×
Subiecte în articol: Sebastian Lãzãroiu claudiu saftoiu
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close