Antena 3 CNN Actualitate Constanţa. Adolescent de 14 ani, acuzat că a abuzat sexual un copil de 12 ani

Constanţa. Adolescent de 14 ani, acuzat că a abuzat sexual un copil de 12 ani

Constanţa. Adolescent de 14 ani, acuzat că a abuzat sexual un copil de 12 ani
Sursa foto: Foto: bzi.ro
de M.Z.    |    12 Ian 2012   •   14:36

Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă, după ce mama unui băiat în vârstă de 12 ani, din Constanţa, a reclamat miercuri că fiul său ar fi fost violat de un băiat mai mare, în vârstă de 14 ani.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, mama copilului de 12 ani s-a prezentat la Poliţia oraşului Murfatlar, reclamând că fiul său ar fi fost luat de pe stradă şi agresat sexual, oral şi anal, de un băiat de 14 ani, potrivit Mediafax.

"Reclamaţia de viol a fost depusă miercuri, în jurul orei 17.00, la Poliţia Murfatlar. Minorul a fost examinat medico-legal şi în continuare se fac cercetări asupra acestui caz", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Bogdan Păduraru.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, fapta s-ar fi petrecut pe 9 ianuarie, într-o centrală termică dezafectată, aflată lângă stadionul orăşenesc de la marginea localităţii.

Copilul de 12 ani a fost examinat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Constanţa, şi, potrivit surselor citate, raportul preliminar nu ar confirma existenţa unor leziuni anale.

Băiatul de 12 ani a intrat deja într-un program de consiliere. Mama minorului este divorţată, iar băiatul i-a fost încredinţat ei.

 



×
Subiecte în articol: adolescent viol tanar parinti plangere
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close