Antena 3 CNN Actualitate Constanţa. Reforma în învăţământ închide mai multe şcoli

Constanţa. Reforma în învăţământ închide mai multe şcoli

Constanţa. Reforma în învăţământ închide mai multe şcoli
Sursa foto: scoala
28 Oct 2009   •   19:31

Reforma în învăţământ lasă profesorii pe drumuri. Zeci de cadre didactice, dar şi nedidactice vor trebui să se reorienteze, după ce mai multe şcoli din Constanţa vor fi desfiinţate. În ceea ce priveşte elevii, aceştia vor fi mutaţi în alte unităţi.

Conducerea inspectoratului şcolar judeţean Constanţa susţine că prin comasarea şcolilor se va eficientiza activitatea în unităţile de învăţământ. Inspectorii susţin că în unele şcoli numărul elevilor era mult prea mic, în comparaţie cu cel al cadrelor didactice.

Părinţii elevilor însă nu par deloc deranjaţi de această situaţie.

Cel mai mult au însă de suferit de pe urma acestei decizii profesorii şi personalul nedidactic. Aproximativ 80 de persoane care fac parte din personalul nedidactic au fost deja disponibilizate din 3 şcoli care au fost desfiinţate până în prezent.

Antena 3

×
Subiecte în articol: şcoală
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close