Antena 3 CNN Actualitate Ce droguri consumă tinerii din România și de unde le procură

Ce droguri consumă tinerii din România și de unde le procură

Peste 20% dintre tinerii români au consumat cel puţin o dată în viaţă cannabis, asta arată cel mai recent sondaj realizat de Agenţia Naţională Antidrog. Consumatori există şi pentru cocaină, ciuperci halucinogene şi chiar "drogul-violului" sau al distracţiei. Acelaşi raport arată faptul că faţă de 2019, consumul de droguri aproape s-a dublat.

Ce droguri consumă tinerii din România și de unde le procură
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Iun 2022   •   23:02

După tragedia de la festivalul Saga, când un tânăr în vârstă de 25 de ani din Republica Moldova a murit din cauza consumului de droguri, și alți 24 au ajuns la spital sub influența substanțelor psihoactive, Agenția Națională Antidrog a întrebat peste 2.000 de tineri români ce droguri consumă și de unde le procură.

Specialiștii au aflat că 20, 3% dintre tinerii de la noi au consumat cel puțin o dată în viață cananbis.

Fenomenul drogurilor ia amploare în rândul tinerilor din România

În ultimul an 12% declară că și-au administrat cel puțin un drog ilegal, peste 11% că au consumat Marijuana, aproape 3% Ecatsy și peste 2% cocaină.

Românii spun că aleg să consume droguri ca să se relaxeze sau din curiozitate.

Când vine vorba despre felul în care ajung să aibă acces la substanțele interzise, aceștia spun că le primesc cadou, sau le iau de la prieteni ori cunoștințe.

Grav este că piața drogurilor se dezvoltă, iar populația are acces la tot mai multe substanțe psihoactive periculoase.

GHB, de pildă, cunoscut ca "drogul violului", este tot mai răspândit în Europa.

În ultimul an, 18 țări europene au raportat 2.000 de capturi care însumau 60 de kilograme și 16.000 de litri de GHB.

Drogul care instalează lipsa de reacție și starea de sedare nu lipsește din România

0, 1% dintre tinerii de la noi au declarat că au folosit această substanță în ultimul an.

În 2020 în Uniunea Europeană, au fost raportate aproximativ 1,5  milioane de infracțiuni la regimul drogurilor, ceea ce reprezintă o creștere cu 15% față de 2010. Peste jumătate dintre aceste infracțiuni se referă la consumul sau posesia pentru consum personal de substanțe interzise. 

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close