Antena 3 CNN Actualitate Controale în secțiile de terapie intensivă din țară. Mii de nereguli la ATI

Controale în secțiile de terapie intensivă din țară. Mii de nereguli la ATI

Inspectoratele pentru situații de urgență au făcut controale în secțiile ATI din spitale, pentru a preveni incendiile similare celui din Piatra Neamț. Pompierii au găsit aproape 2.000 de nereguli si au dat amenzi.

Controale în secțiile de terapie intensivă din țară. Mii de nereguli la ATI
de Andreea Cigolea    |    14 Dec 2020   •   11:10

Din 17 noiembrie și până acum, echipele mixte de specialiști ai inspectoratelor pentru situații de urgență, DSP și/sau ISCIR au derulat 292 controale de prevenire la secțiile ATI din cadrul unităților sanitare existente la nivel național și au identificat 1.921 deficiențe în domeniul apărării împotriva incendiilor, 138 dintre acestea fiind remediate pe timpul verificărilor.

1.493 sancțiuni contravenționale, dintre care 1.402 avertismente și 91 amenzi, în cuantum de 448.401 lei

Principalele deficiențe identificate din domeniul apărării împotriva incendiilor au constat în nefuncționarea, neasigurarea mentenanței instalațiilor de detectie, semnalizare și avertizare a incendiilor ori neasigurarea echipării construcțiilor cu astfel de sisteme de protecție la incendiu, funcționarea fără deținerea autorizației de securitate la incendiu, lipsa dotării, neasigurarea mentenanței ori nefuncționarea instalațiilor de hidranți interiori/exteriori de incendiu, nedotarea sau neasigurarea verificării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (stingătoare de incendiu), neverificarea instalațiilor electrice cu personal atestat/autorizat, utilizarea instalalațiilor electrice cu defecțiuni sau improvizații ori suprasolicitarea acestora și marcarea necorespunzătoare a căilor de evacuare sau lipsa instalațiilor de iluminat corespunzătoare, precum și neasigurarea condițiilor de evacuare în cazul producerii situațiilor de urgență.

În municipiul București și județul Ilfov acțiunile de control sunt încă în desfășurare, având în vedere numărul mare al unităților sanitare în care funcționează secții de terapie intensivă.

Din punct de vedere al avizării-autorizării privind securitatea la incendiu a unităților sanitare, în 16 noiembrie funcționau 1.392 de clădiri ale unităților sanitare și private, cu paturi.

Din totalul acestora, 310 dețin autorizația de securitate la incendiu, iar 52 sunt autorizate parțial. Totodată, 728 dintre clădirile unităților sanitare nu necesită obținerea autorizației de securitate la incendiu. De asemenea, dintre clădirile care nu dețin autorizație (302), pentru 120 clădiri au fost eliberate avize de securitate la incendiu.

Autorizația de securitate la incendiu certifică faptul că o construcție respectă prevederile reglementărilor tehnice de proiectare. Acest document conferă persoanelor fizice sau juridice, deținătoare ale construcțiilor, instalațiilor și ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcțiune și de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinței de securitate la incendiu. Autorizația trebuie solicitată după admiterea recepției la terminarea lucrărilor și înainte de darea în funcțiune a clădirii.

Obligația solicitării și obținerii avizului și autorizației de securitate la incendiu revine beneficiarului investiției

Avizul/autorizația de securitate la incendiu trebuie obținute atât pentru construcții existente, atunci când se schimbă funcțiunile unui spațiu și/sau se execută lucrări de modificare, cât și pentru construcții noi. Pentru unitățile sanitare, această obligație a fost instituită începând cu anul 1992 și subzistă până la acest moment.

Construcțiile existente intră în procesul de avizare/autorizare doar în condițiile în care asupra lor se execută lucrări de modificare și/sau schimbare a destinației. Principala problemă a fondului construit existent este generată de exploatarea, chiar de zeci de ani pentru unele categorii de construcții, fără intervenții de reabilitare a instalațiilor utilitare existente sau lucrări de modificare care să vizeze îmbunătățirea tuturor cerințelor de calitate față de momentul edificării lor.

×
Subiecte în articol: terapie intensiva amenzi
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close