Antena 3 CNN Actualitate Trei convoaie cu blindate SUA, pe teritoriul României. Primul convoi a ajuns la baza Mihail Kogălniceanu

Trei convoaie cu blindate SUA, pe teritoriul României. Primul convoi a ajuns la baza Mihail Kogălniceanu

Trei convoaie blindate americane se află, în acest moment, pe teritoriul țării noastre. Unul a intrat în țară în această dimineață, prin Vama Nădlac, unde va sta 9 ore, în timp ce convoiul care se afla acolo a pornit spre baza militară din Râmnicu Vâlcea. Primul convoi, care a intrat în țară ieri, se află însă aproape de destinația finală.

Trei convoaie cu blindate SUA, pe teritoriul României. Primul convoi a ajuns la baza Mihail Kogălniceanu
de Cristi Georgescu    |    Andreea Borboros    |    11 Feb 2022   •   07:40

Update 07:50. Primul convoi cu tehnică de luptă al NATO a ajuns vineri dimineață la baza Mihail Kogălniceanu. Alte două convoaie sunt pe drum, unul în drum spre Râmnicu Vâlcea iar altul în drum spre Nădlac.

Sosirea trupelor americane este dublată astăzi de NATO, de un gest simbolic fără precedent de susținere a României. Cei mai importanți lideri vor inspecta baza militară de la Kogălniceanu împreună cu președintele Klaus Iohannis. 

Între timp, primul convoi cu tehnică militară se află deja în dreptul localității Medgidia, astfel încât în maximum o jumătate de oră, acesta ar trebui să fie deja intrat în baza militară de la Mihai Kogălniceanu. 

Spre deosebire de primul convoi, cel de-al doilea conține foarte multe containere inscripționate cu proprietatea armatei Statelor Unite ale Americii, în care, cel mai probabil, se află depozitată muniție, dar vorbim și de echipamente medicale dislocate din Germania pentru țara noastră. 

Al doilea convoi se află, în acest moment, pe autostrada A1, la 10 km de Lugoj. În aproximativ 3 ore, convoiul format din aproximativ 18 camioane va traversa județele Alba și Hunedoara, urmând ca la Sibiu să se efectueze o pauză de aproximativ 45 de minute, iar mai apoi să se oprească timp de 9 ore la baza militară din Râmnicu Vâlcea. Se estimează ca cel de-al doilea convoi să ajungă la baza militară Mihail Kogălniceanu mâine dimineață, la primele ore. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Între timp, cel de-al treilea convoi a intrat în țară. 

În cursul zilei de ieri au ajuns în Vama Nădlac și cei peste 1.000 de soldați americani care s-au alăturat colegilor lor sosiți în România acum câteva zile. Ei vor fi cei care vor prelua toată tehnica adusă în România.

 

×
Subiecte în articol: convoi militar soldati Klaus Iohannis
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close