Antena 3 CNN Actualitate Cooperativă în loc de şcoală. Terenurile din Capitală, închiriate ilegal

Cooperativă în loc de şcoală. Terenurile din Capitală, închiriate ilegal

Cooperativă în loc de şcoală. Terenurile din Capitală, închiriate ilegal
15 Oct 2008   •   17:51

Chiar dacă ducem lipsă de grădiniţe şi şcoli, mai multe terenuri din Capitală sunt lăsate de izbelişte sau se închiriază pe doi bani la diverse firme private, fără nicio reacţie din partea autorităţilor.
O fostă şcoală abandonată din sectorul 4 a fost transformată de mai bine de zece ani în cooperativă de mobilă şi tapiţerie. Asta în condiţiile în care în Capitală este criză de locuri în grădiniţe. Patronul firmei spune că plăteşte chirie în fiecare lună Ministerului Educaţiei. Ministerul spune că nu are nicio treabă cu terenul şi pasează vina în curtea inspectoratului şcolar. La rândul lui, inspectoratul spune că legal nu are nicio putere să intervină asupra unui teren care a aparţinut, până acum 2 ani, primăriei de sector. Firma stă, astfel, ilegal pe un teren care ar putea fi folosit pentru copiii care au rămas fără un loc în grădiniţă.
Alţi patru mii de metri pătraţi, spaţiu pe care ar putea fi construite patru grădiniţe, nu doar că este folosit în alte scopuri, dar mai este şi plin de gunoaie şi câini vagabonzi. Acest teren nu este singurul abandonat. Chiar peste drum, un alt teren de 3.000 de metri pătarţi este lăsat de izbelişte. În aceeaşi situaţie sunt mai multe cămine de nefamilişti abandonate din sectorul 4.
Zeci de mii de metri pătraţi din Capitală sunt în aceeaşi situaţie ca acestea, însă autorităţile dau din umeri când sunt luate la bani mărunţi.
Antena3

×
Subiecte în articol: Ministerul Educației
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close