Antena 3 CNN Actualitate Copacii din pădurea doborâtă de vântul puternic vor fi folosiţi în industrie

Copacii din pădurea doborâtă de vântul puternic vor fi folosiţi în industrie

La două luni de zile de când o pădure de lângă Cheia a fost pusă la pământ de rafalele puternice de vânt, ministrul Mediului a fâcut o primă evaluare a pagubelor. 50.000 de metri cubi de lemn vor fi astfel scoşi de pe fondul forestier şi folosiţi în industrie. Specialiştii atrag însă atenţia, că astfel de intervenţii sunt dificile şi cu un grad ridicat de periculozitate.

Copacii din pădurea doborâtă de vântul puternic vor fi folosiţi în industrie
Sursa foto: Antena 3
16 Apr 2020   •   10:33

O pădure întreagă de lângă staţiunea Cheia, judeţul Prahova a fost doborâtă în urma unor fenomene meteo extreme. Vântul a suflat atunci cu o viteză înspăimântătoare, de 200 km/h şi a distrus arborii de pe 84 de hectare.

Cel puţin 1.200 de camioane vor transporta lemnul care va fi dus către industria mobilei, fabricile de cherestea sau va fi folosit pentru foc.

De două săptămâni, firma care a câştigat licitaţia se ocupă de valorificarea lemnului. Aproximativ 3.000 de metri cubi au fost exploataţi până acum.

Copacii din pădurea doborâtă de vântul puternic, folosiţi în industrie

×
Subiecte în articol: padure cheia vant
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close