Antena 3 Actualitate Copiii de peste 6 ani vor fi testați la intrarea în restaurante și cinematografe

Copiii de peste 6 ani vor fi testați la intrarea în restaurante și cinematografe

de Andreea Ştefan    |    20 Sep 2021   •   10:31
Copiii de peste 6 ani vor fi testați la intrarea în restaurante și cinematografe
Sursa foto: Hepta

Începând de astăzi, copiii cu vârste de peste 6 ani vor fi testați la intrarea în restaurante și cinematografe, în localitățile în care rata de infectare este de peste 3 la mia de locuitori.

Autoritățile nu au fost destul de explicite cu privire la modul în care va fi realizată testarea COVID-19 a copiilor, la intrarea în restaurnate și cinematografe.

Dumitru Bălan, liderul unei asociații de părinți, spune că aceasta este o măsură absurdă, iar mulți părinți nu sunt de acord.

”Mi se pare total nepotrivită această abordare a testării copiilor, ținând cont că nu există nicio justificare medicală care să dovedească eficiența acestor testări. Mai mult decât atât, în urmă cu o zi, doamna doctor Doina Anca Pleșca, președintele Societății Române de Pediatrie, a specificat că, în general, copiii sunt mult mai puțin afectați de acest SARS-coV-2, pentru că generează forme ușoare de boală, care de multe ori seamănă cu o gripă.

(...) Dacă ei se pot infecta cu tot felul de virusuri, de ce să-i testăm când acel test nu diagnostichează starea afecțiunii copilului? Copiii nu au simpome și atunci este o aberație științifică, o gravă eroare medicală să testezi un copil sănătos, care nu dezvoltă niciun simptom. (...) Pentru ce să-i testăm de COVID și să-i dăm ca fiind infectați de COVID?”, a spus Dumitru Bălan la Antena 3.

Radu Tănase, fondatorul unui lanț de restaurante, a declarat și el că această măsură pe care autoritățile vor să o impună, începând de astăzi, pentru testarea copiilor peste 6 ani la intrarea în restaurante și cinematografe, nu este încă destul de clară în ceea ce privește aplicarea sa.

”Încă nu este foarte clar cum vom proceda. Ceea ce știm este că vom downloada cu toții o aplicație pentru verificarea acelui cod QR, în condițiile în care cineva este vaccinat, dovedește că a trecut prin boală sau că și-a făcut un test PCR”, a declarat Radu Tănase la Antena 3.

Certificatul verde a devenit obligatoriu, de astăzi, în România. Noi restricții pentru români

Începând de astăzi, certificatul verde devine obligatoriu la intrarea în restaurante, la nunți și la activități în spații închise în localitățile în care rata de infectare este cuprinsă între 3 și 6 persoane la mia de locuitori.

Utilizarea documentului a fost aprobată vineri de Guvern, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial. Documentul va fi folosit începând de astăzi în județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori și mai mică sau egală cu 6 la mie.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close