Ministerul Culturii trimite Corpul de Control la Muzeul Brukenthal, după ce instituția a găzduit o petrecere privată în curtea Muzeului de Istorie, eveniment la care au participat și frații Tate. Aceștia s-au filmat trăgând dintr-un trabuc, deși fumatul la petrecere era interzis.
Ministerul Culturii verifică acum dacă prin organizarea acestei petreceri a fost afectată integritatea patrimoniului cultural național.
Controversta petrecere a fost organizată în weekend în curtea Muzeului de Istorie. În total la eveniment s-au vândut 680 de bilete, iar la un moment dat în curtea muzeului și-au făcut apariția și frații Tate.
Reprezentantii Muzeului Brukenthal au spus că fostul manager al instituției este cel care a încheiat un contract cu organizatorul petrecerii, o firmă cu sediul în Timișoara.
Pentru închirierea spațiului unde s-a desfășurat petrecerea, muzeul a încasat 7000 de lei. Actualul manager al instituției spune că această sumă nu reflectă în mod corespunzător riscurile asumate, mai ales în ceea ce privește protejarea patrimoniului.
Organizatorii acestui eveniment spun că nu știau că la petrecere o să particpe și frații Tate.
În ultimii ani, Muzeul Brukenthal a găzduit cinci petreceri destinate în special tinerilor. Însa, actuala conducere este decisă să interzică pe viitor astfel de evenimente.
Ministerul Culturii anunță că rezultatele verificărilor făcute de Corpul de Control urmează să fie făcute publice.