Antena 3 CNN Actualitate BREXIT. ”România trebuie să fie extraordinar de atentă în aceste zile”. Fostul șef al SRI, după ieșirea Marii Britanii din UE

BREXIT. ”România trebuie să fie extraordinar de atentă în aceste zile”. Fostul șef al SRI, după ieșirea Marii Britanii din UE

BREXIT. ”România trebuie să fie extraordinar de atentă în aceste zile”. Fostul șef al SRI, după ieșirea Marii Britanii din UE
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    24 Iun 2016   •   08:43

Ieșirea Marii Britanii din UE va avea un impact negativ și este o lovitură puternică ce duce la luarea unor măsuri la care nici nu ne gândim acum, iar România trebuie să fie foarte atentă, a comentat Costin Georgescu, analist de politică externă.

”Va avea un impact negativ (ieșirea Marea Britanii din UE - n.r.), pentru că Marea Britanie înseamnă și un simbol pentru democrația ei, dar și pentru democrația mondială. E o lovitură puternică, grea pentru UE și vor trebui luate măsuri pe care nici nu le știm acum”, a atras atenția, vineri, Costin Georgescu, analist de politică externă, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

În ce ne privește pe noi, fostul director al Serviciului Român de Informații a spus că România trebuie să fie foarte atentă acum, făcând referire și la impactul pe care referendumul îl va avea asupra NATO.

”Sperăm că Europa continentală va rămâne întreagă, dar liderul UE va fi acum Germania, noi am sperat să rămână Marea Britanie. Germania are niște relații deosebite cu Rusia, care nouă nu ne plac, deci se schimbă o serie de lucuri și în cadrul NATO, și al UE. România trebuie să fie extraordinar de atentă în aceste zile”, a atenționat fostul șef al SRI, Costin Georgescu.

Din punct de vedere economic, analistul de politică externă a apreciat că turismul va fi lovit puternic.

Britanicii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, potrivit estimărilor marilor canale de televiziune ale ţării, la finalul unui referendum istoric care a făcut deja să se simtă primele sale efecte asupra pieţelor asiatice, potrivit AFP şi Reuters.

După numărarea a peste 90% din voturi începe să se contureze din ce în ce mai clar ce au ales britanicii. 51,7% dintre ei nu vor să mai facă parte din Uniunea Europeană.

×
Parteneri
Sondaj INSCOP pentru alegerile locale. Topul partidelor
x close