Antena 3 CNN Actualitate "Nu le atingeţi! Înţeapă pe toţi cei care le ating" | Panică pe o plajă, după ce mai multe creaturi albastre misterioase au eşuat pe coasta de vest a SUA

"Nu le atingeţi! Înţeapă pe toţi cei care le ating" | Panică pe o plajă, după ce mai multe creaturi albastre misterioase au eşuat pe coasta de vest a SUA

Mai multe creaturi albastre misterioase au invadat o plajă din California şi au creat panică în rândul celor care le-au observat. Oamenii au cerut ajutorul autorităţilor pentru a le identifica. Iată ce sunt, de fapt.

"Nu le atingeţi! Înţeapă pe toţi cei care le ating" | Panică pe o plajă, după ce mai multe creaturi albastre misterioase au eşuat pe coasta de vest a SUA
Sursa foto: nbclosangeles.com
de Claudia Popovici    |    13 Apr 2023   •   22:14

Sunt albastre cu nuanțe de violet și înțeapă pe toţi cei care le ating, au declarat la unison toţi cei care au văzut creaturile misterioase eșuate pe țărmurile Californiei de Sud.

Nu, acestea nu sunt meduze, deși seamănă cu ele, spun experţii care au declarat fenomenul neobişnuit deoarece creaturile identificate de Institutul portughez pentru Mare și Atmosferă a fi din specia Velella velella, sau „marinarii de vânt” trăiesc de obicei în largul mării, uneori până la o sută de mile.

Deşi au culori vibrante, experții recomandă să nu fim tentați să le atingem, deoarece au tentacule înțepătoare. 

Încă un sfat: nu vă atingeți fața dacă ați atins o asemenea creatură pentru că reziduul poate rămâne pe degete și vă poate provoca iritații severe.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Velella velella sau "marinarii vânturilor" au, de obicei, o lungime de cinci milimetri până la cinci centimetri, cu o „pânză” rigidă pe spate, care le ajută să se miște în bătaia vântului.

„La fel ca P. physalis (Războinicul portughez), Velella nu este un singur individ, ci o colonie de diferite organisme specializate (polipi), fiecare dintre ele fiind responsabilă pentru diferite funcții: hrănire, protecție, reproducere. 

Ambele specii aparțin filumului Cnidaria, deși V. Velella este mai asemănătoare cu meduzele decât P. physalis. Aceasta trece chiar și printr-un stadiu de meduză în timpul unei părți a ciclului lor de viață, deși la dimensiuni mici și nu este vizibilă cu ochiul liber”, a explicat Rita F. T. Pires, asistent de cercetare la Institutul portughez pentru Mare și Atmosferă pentru newsweek.com

Vântul le poate împinge însă și spre uscat, unde, inevitabil, eșuează aşa cum s-a întâmplat şi acum.

Potrivit experților, cauzele acestui fenomen ar putea fi generat de furtunile recente din zonă, dar şi de schimbările climatice din ultima perioada. Cei care le văd sunt îndemnați să fie precauți şi să nu se aventureze în a le colecta sau atinge. 

×
Subiecte în articol: creatura bizara california plaja
Parteneri
Marcel Ciolacu, prezentat ca "viitorul preşedinte al României"
x close