Antena 3 CNN Actualitate Creştere alarmantă a cazurilor de SIDA în Europa de Est, inclusiv în România

Creştere alarmantă a cazurilor de SIDA în Europa de Est, inclusiv în România

Creştere alarmantă a cazurilor de SIDA în Europa de Est, inclusiv în România
26 Iul 2012   •   13:26

Din 2001 se observă o creştere alarmantă a numărului de persoane infectate cu virusul HIV în Rusia, Ucraina şi România, în ciuda campaniilor de prevenire şi a progreselor medicinei, scrie săptămânalul Le Point în ediţia online de miercuri.

În lume, aproape 35 de milioane de persoane sunt contaminate cu acest virus. 97 % dintre bolnavi trăiesc în ţări sărace şi nu au acces la tratamente, din lipsă de bani. Dar situaţia este, de asemenea, extrem de îngrijorătoare, în unele ţări din Europa de Est şi Asia centrală, unde, potrivit raportului din 2011 al Programului Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA /ONUSIDA/, cazurile de infectare cu acest virus ar fi crescut din 2001 cu 266 %. Printre ţările menţionate se află şi Rusia, Ucraina şi România.

Cei 25.000 de participanţi din 190 de ţări la a 19-a Conferinţă internaţională privind SIDA, deschisă oficial duminică la Washington, sunt animaţi de speranţa într-o nouă mobilizare mondială pentru a pune capăt pandemiei care, în ultimii treizeci de ani, a provocat moartea a 30 de milioane de oameni.

Conferinţa de la Washington îşi doreşte o mobilizare mai puternică pentru extinderea accesului la tratamente şi continuarea cercetărilor în domeniul HIV.

Guvernele nu acordă nicio finanţare pentru prevenire, iar Fondul mondial de luptă împotriva bolii SIDA nu mai finanţează aceste servicii în unele ţări, precum România. De la intrarea în UE, România nu mai este eligibilă pentru finanţarea de la Fondul mondial. Astfel, nu mai sunt acordate multe servicii de prevenire sau de asistenţă medicală avansată care beneficiau de finanţarea acestui fond.


×
Subiecte în articol: SIDA Europa de Est
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close