Antena 3 CNN Actualitate Creșterea TVA la sălile de sport va conduce la destabilizarea sănătății românilor: "Măsura va lovi direct în oameni"

Creșterea TVA la sălile de sport va conduce la destabilizarea sănătății românilor: "Măsura va lovi direct în oameni"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:55 17 Sep 2023 Modificat la 10:55 17 Sep 2023

Măsura discutată în spațiul public legată de creșterea cotei TVA de la 5% la 19% pentru sălile de sport, va avea ca rezultat imediat creșterea prețurilor pentru clienți.

Pe termen mediu și lung, acest lucru se va reflecta într-o scădere a motivației persoanelor de a participa la activități fizice regulate în cadrul unor centre de fitness, în special la nivelul celor cu venituri medii și mici, care se vor afla în imposibilitatea de a-și permite accesul în astfel de centre.

"Este important să menționăm că am fi singura industrie din România care ar trece două praguri de TVA. Nimeni altcineva nu va fi forțat să facă mișcare atât de bruscă.

E clar că impactul va fi direct pe prețurile și costurile pe care oamenii care doresc să facă sală, să facă sport, să se mențină sănătoși, le vor plăti pentru orice serviciu.

Citește șiScumpiri fără precedent în farmacii! Prețurile medicamentelor au crescut cu peste 20%

Astea vor fi singurele soluții pentru că cifra de afaceri a întregii industrii nu este una foarte mare, dar este creată de 1 milion de oameni.

Impactul acestor măsuri va lovi direct în acești 1 milion de oameni.

Sunt foarte mulți oameni care fac eforturi pentru a veni la sală, deși e un beneficiu direct pentru sănătate.

Acești oameni vor fi forțați să plătească aproape 15% în plus și suntem siguri că o mare parte din ei va renunța", a spus Alexandru Lascăr, antreprenor, cofondator al unui mare lanț de săli de fitness din românia. 

×
Parteneri
x close