Antena 3 CNN Actualitate Sabina, tânăra mamă omorâtă la Ghimpaţi, era vie atunci când a fost băgată în valiză şi incendiată

Sabina, tânăra mamă omorâtă la Ghimpaţi, era vie atunci când a fost băgată în valiză şi incendiată

Carmina Pricopie
4 minute de citit Publicat la 13:44 26 Apr 2021 Modificat la 13:44 26 Apr 2021
Sabina, tânăra mamă omorâtă la Ghimpaţi, era vie atunci când a fost băgată în valiză şi incendiată

Cele 3 persoane acuzate de crima de la Ghimpaţi, respectiv surorile Elena şi Silvia Constantin şi Giani-Alexandru Dinu, au fost trimise în judecată pentru omor calificat şi profanare de cadavre.

Procurorii spun în rechizitoriu că cei trei au bătut-o pe victimă şi au incendiat-o de vie, pe marginea drumului, în apropierea localităţii giurgiuvene Ghimpaţi.

Surorile sunt anchetate acum şi de DIICOT, având în vedere că în urma anchetei de omor a reieşit faptul că cele două au traficat-o pe victimă înainte s-o ucidă.

30 octombrie 2020. Pe marginea drumului, în apropierea localității Ghimpați, la câțiva kilometri de București către Giurgiu, a fost descoperit un cadavru care ardea într-un troller. O săptămână mai târziu criminaliștii au stabilit identitatea victimei: Sabina Mircea, o mamă singură cu o viață promiscuă.

Principalii suspecţi, două surori şi un bărbat, au fost arestați pe 18 noiembrie. Ajunse în arest, cele două femei au pus la cale un plan să scape de pușcărie.

Planul surorilor Elena şi Silvia Constantin, ucigaşele Sabinei, de a scăpa

"Samira: - Ăsta a zis tot, tot, tot. Trebuia să vorbim noi de acolo, din casă, și nu ne mai lua nici cu omorul! Ăsta i-a zis și locurile unde am bătut-o.

Elena: - Toate.

Samira: - Da, dar vezi tu, nu se poate 2 contra 1. Nu se poate 3… cu unul singur. N-are cum, ai înțeles? …. N-are cum, unu contra doi! ……Dacă el tăcea din gură, nu era atâta…".

Elena: - Da, da, da……cu capu-n! Nu știi ce-avea-n cap?! Ce dracului!? Ești nebună!? Și tot corpul ei era……din cap până în picioare! Trebuia atunci s-o aruncăm la marginea pădurii, așa trebuia să-i facem! Nu trebuia să……Dar asta este acuma, așa a vrut Dumnezeu să se-ntâmple, așa s-a întâmplat! Și acum Dumnezeu pe noi ne lasă și fără copii, și fără nimica!

Samira: - Eu, una, sincer, n-am…nici un regret… pentru ce-am făcut! Nu. Nu-mi pare rău! Ție-ți pare?

Elena: (râde) - Îmi pare rău că suntem aici, în *** mea!

Samira: - Păi și mie tot d-asta îmi pare rău! Îmi pare rău de copiii mei!

Elena: - De copiii noștri!

Samira: - Îmi pare rău de copiii mei, îmi pare rău de mama!

Elena: - De ea-mi pare rău, îți dai seama!!?

Samira: - De ea, mă *** în gura ei și-n…focul care a ars pă ea!

Elena: Îhi...

Samira: - Nu mă interesează… Asta e, când faci niște chestii, trebuie să ți le asumi! Nimeni nu scapă…nepedepsit!

Elena: - Nepedepsit...

Samira: - Dar, în *** mea, să ne pedepsească pentru ce-am făcut, că n-am omorât-o noi! C-avea semnele alea…Dacă n-avea semnele alea, chemam Salvarea!".

Ele sunt cele două surori acuzate că au omorât-o pe Sabina, tânăra incendiată într-o valiză la Ghimpaţi

Au recunoscut că au bătut-o

La audieri însă, toţi au recunoscut că au bătut-o.

Elena Constantin a povestit că "Mircea Mihaela mai era bătută uneori de către Constantin Silvia şi Dinu Giani. Acesta din urmă fie era gelos, fie era nemulţumit că Sabina a vorbit urât cu clienţii şi au plecat. Revin şi arăt că bătaia dată Sabinei de noi trei a durat aprox. 10 min. Nu am dat în ea în o anumită ordine, cum s-a nimerit aşa am dat. O loveam unde se nimerea, nu vizam o zonă anume".

Pe de altă parte, Dinu Giani-Alexandru spunea că "noi am lovit pe unde am nimerit, dar Sabinei nu i-a curs mult sânge. La un moment dat Samira a luat din bucătărie o lingură din lemn şi a lovit-o de multe ori în cap pe Sabina după care a lăsat-o şi, tot din bucătărie a luat un cuţit mare cu plăsele de culoare neagră şi a început să o lovească în cap pe Sabina cu mânerul cuţitului.

Samira ţinea cuţitul de vârf în timp ce lovea. Ulterior am observat că Sabina avea mai multe tăieturi pe cap, tăieturi ce au putut fi produse doar cu cuţitul".

Informații noi despre cazul femeii incendiate! Ce minciuni le-au ''servit'' anchetatorilor cei trei suspecţi

"Sora mea a încercat să o resusciteze!"

Inculpaţii au spus însă că Sabina Mircea a băut insecticid, încercând astfel să motiveze de ce au încercat să scape de cadavru.

”Am plecat de pe loc, iar pe drum, Giani şi Elena mi-au povestit că, după ce am plecat eu, Sabina a rămas în baie, că a mai băut încă o dată din soluţia de gândaci, iar Giani s-a dus să îi cumpere lapte, i-au dat lapte să bea, i-au dat apă şi, într-un final, aceştia mi-au spus că Sabina făcea spume care îi ieşeau din gură.

Aceştia i-au pus mâna pe inimă, dar nu mai bătea, iar Sabina nu mai respira. În momentul acela, sora mea a spus că ea a încercat să o resusciteze prin apăsarea cu mâna pe corp, să îi sufle în gură, i-au dat cu apă pe faţă, fără efect.

Aceştia mi-au spus că ei au băgat-o pe Sabina în troller şi au coborât jos şi m-au aşteptat", a declarat Silvia Constantin. 

Maşina cu care valiza în care se afla Sabina Mircea a fost transportată, filmată în noaptea crimei

Sabina a ars de vie în geamantan, pe câmp, la Ghimpaţi

Şocantă este însă constatarea medicilor legişti. Victima a ars de vie în geamantan.

"Decesul a survenit ca urmare a unui politraumatism prin agresiune fizică soldat cu multiple fracturi, rupturi pulmonare, hemotorax, multiple plăgi epicraniene şi leziuni prin arsură flacără , ce au determinat şocul traumatic cu embolie lipidică.

Leziunile traumatice constatate în urma efectuării necropsiei susnumitei au putut fi produse prin lovire repetată cu şi de corpuri dure, cu corp tăietor şi prin comprimarea toracelui, urmate de incendierea persoanei, având legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul", se arată în 

Toţi 3 au fost trimişi în judecată pentru omor şi profanare de cadavre. Surorile însă vor fi anchetate acum şi de DIICOT pentru trafic de persoane. Procurorii de la Giurgiu au stabilit în timpul anchetei că victima a fost mult timp plasată la clienţi ca prostituată de surorile Constantin.

×
x close