Antena 3 CNN Actualitate Cristi Borcea s-a predat la Poliţia Ilfov, după condamnarea definitivă în dosarul retrocedării plajelor

Cristi Borcea s-a predat la Poliţia Ilfov, după condamnarea definitivă în dosarul retrocedării plajelor

Cristi Borcea s-a predat la Poliţia Ilfov, după condamnarea definitivă în dosarul retrocedării plajelor
08 Feb 2019   •   08:08

Fostul acţionar al Dinamo Cristi Borcea s-a predat vineri dimineaţă la IPJ Ilfov, pentru a fi încarcerat ca urmare a condamnării sale la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, în care au mai fost condamnaţi fostul primar al Constanţei Radu Mazăre şi fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu.

Borcea fusese achitat iniţial în acest dosar, de Curtea de Apel Bucureşti.

Conform procedurii, după întocmirea documentelor necesare, Borcea ar urma să stea o perioadă în carantină.

Cristian Borcea a fost eliberat condiţionat în 2 iulie 2018, el fiind la acel moment condamnat definitiv, din  2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul "Transferurilor de jucători". 

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost condamnat joi seară de ICCJ la nouă ani de închisoare, iar Cristian Borcea şi Nicuşor Constantinescu la cinci ani de închisoare în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză., decizia fiind definitivă.

×
Subiecte în articol: borcea
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close