Antena 3 CNN Actualitate Criza imigranţilor face valuri la ţărmul Mării Negre. "Dacă vin, ei nu mai pleacă!"

Criza imigranţilor face valuri la ţărmul Mării Negre. "Dacă vin, ei nu mai pleacă!"

Criza imigranţilor face valuri la ţărmul Mării Negre. "Dacă vin, ei nu mai pleacă!"
25 Sep 2015   •   21:25

Criza imigranţilor face valuri la ţărmul Mării Negre. Mai exact, la Mangalia, unde aleşii locali au aflat că e cazul să se pregătească pentru venirea lor.

Nu se ştie câţi şi dacă vor veni. Dar autorităţile trebuie să le pregătească  500 de corturi şi tot atâtea spaţii de cazare. Şi nu sunt tocmai încântate de asta.

La şedinţa Consiliului Local Mangalia, spiritele au fost încinse dar opinia, unanimă. Aleşii locali nu vor să îşi pună la... dispoziţie ospitalitatea şi să-i primească pe eventualii refugiaţi.

Dezbaterea a pornit de la o solicitare din partea Poliţiei de Frontieră.

Concret, autorităţile trebuie să găsească nişte spaţii unde, la nevoie, să îi cazeze pe refugiaţi.

Una dintre variante este parcarea betonată dintre Saturn şi Venus.

Dacă pe unii îi sperie, pe alţii îi revoltă.

România ar urma să găzduiască, în următorii doi ani, peste 6 mii de imigranţi din Siria, Irak şi Eritreea. Toate localităţile de frontieră din România au primit solicitarea de a analiza în ce zone i-ar putea găzdui.

La acest moment, România poate caza mai puţin de 1.800 de azilanţi în cele 6 centre de primire.
Sursa: Observator.tv

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close