Antena 3 CNN Actualitate CSM a avizat proiectul de lege referitor la pensiile torţionarilor din perioada comunistă

CSM a avizat proiectul de lege referitor la pensiile torţionarilor din perioada comunistă

CSM a avizat proiectul de lege referitor la pensiile torţionarilor din perioada comunistă
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    19 Sep 2013   •   18:17

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat pozitiv, în şedinţa de joi, proiectul de lege referitor la torţionarii din perioada comunistă. 

 
Dacă proiectul devine lege, torţionarii vor fi obligaţi să le plătească victimelor despăgubiri de până la 75% din veniturile lor. 

Informaţia a fost făcută publică joi, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
 
Prin acest proiect de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei, se propune instituirea unei sancţiuni pecuniare, cu titlu de despăgubire, complementară sancţiunii penale, care să fie plătită lunar de persoanele condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent de forma de participaţie penală, care au avut ca urmare moartea, vătămarea corporală sau producerea unei dureri ori suferinţe puternice, fizice ori psihice persoanelor persecutate de regimul totalitar comunist.
 
Despăgubirea se stabileşte de către instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare a persoanei vinovate. Prin hotărârea de condamnare instanţa de judecată stabileşte şi durata pentru care se dispune plata despăgubirii, precum şi cuantumul lunar al despăgubirii.

 
 

×
Subiecte în articol: 100 de minute
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close