Cum ajuta Videanu "băieţii deştepţi". Fostul ministru, suspectat de subminarea economiei naţionale

de D.D.    |    24 Ian 2012   •   10:16
Cum ajuta Videanu "băieţii deştepţi". Fostul ministru, suspectat de subminarea economiei naţionale Foto: Agerpres

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, este suspectat de subminarea economiei naţionale în dosarul Romgaz. Mai exact, procurorii DIICOT susţin că fostul demnitar ar fi sprijinit grupul lui Ioan Niculae şi l-ar fi ajutat să obţină gaz din producţia internă a statului. Alături de el, ştampila de băiat deştept a primit-o şi Varujan Vosganian.

Într-un comunicat remis www.antena3.ro, Adriean Videanu susţine că nu are "cunoştinţă de nici o acuză" în cazul invocat. "Nu am fost solicitat de niciun organ de anchetă să dau vreo explicație în cazul menționat de dumneavoastră" a declarat Videanu.

În documentul DIICOT apare faptul că Adriean Videanu ar fi semnat, în 2009 şi 2010, în calitate de Ministru al Economiei, două memorandumuri care îl favorizau pe Niculae. Procurorii cred că "poziţia privilegiată acordată SC Interagro s-a întemeiat pe relaţiile personale dintre Videanu şi Ioan Niculae care au fost asociaţi la societatea de brokeraj Equity Invest, fiecare având câte 20% din acţiuni."

Acţiunile ministrului ar fi avut consecinţe negative asupra Romgaz inclusiv pericolul ca societatea să nu realizeze programul de investiţii. Anchetatorii mai spun că:



"Toate aceste facilităţi şi susţineri ale interesului INTERGAGRO au fost girate de Videanu Adrian în condiţiile în care datoriile societăţii către Romgaz pentru gazul livrat şi neachitat erau la 1 ianuarie 2010 de 541.138.399 lei şi acestea au continuat să crească."

Se adaugă şi faptul că Vosganian şi Videanu au ignorat în totalitate informările şi sesizările primite de la instituţiile statului cu atribuţii în materie prin care se atenţiona asupra riscurilor majore rezultate prin alocarea şi menţinerea facilităţilor acordate SC Interagro SA.

Varujan Vosganian a aprobat, semnat şi susţinut în Guvern, alături de Mesca Dumitru, Palasca Viorl şi Bănăţeanu Stelian, şase ordine. (...) Trei ordine din 2008 au fost emise având la bază nota 13351/2008 semnată de Varujan Vosganian. În cuprinsul notei sunt menţionaţi zece producători de îngrăşăminte chimice fără ca între aceştia să se afle INTERAGRO. Dar ordinele emise în baza notei au fost astfel întocmite încât pe condiţiile impuse să se plieze cu prioritate INTERAGRO.

Se observă emiterea acestor ordine la intervale scurte de timp vizând aceeaşi perioadă de acordare a reducerilor comerciale, acestea fiind completate succesiv ca urmare a faptului că, în formele redactate iniţial nu satisfăceau interesele grupului infracţional.

Până în prezent, procurorii DIICOT nu au început urmărirea penală faţă de cei doi foşti demnitari, totuşi le dedica o mare parte din textul rezoluţiei. Mai mare decât cea care se referă la invinuiţii din dosar. Poate şi din cauza faptului că, pentru a începe cercetarea penală faţă de aceştia, procurorii ar urma să ceară avizul Preşedintelui sau Parlamentului.





Parteneri
x close