Antena 3 Actualitate Cum arată chestionarul pentru vaccinarea elevilor minori, lansat de Ministerul Educației

Cum arată chestionarul pentru vaccinarea elevilor minori, lansat de Ministerul Educației

de Iulia Gorgorin    |    23 Sep 2021   •   18:49
Cum arată chestionarul pentru vaccinarea elevilor minori, lansat de Ministerul Educației
Sursa foto: Hepta

Începând de vineri, 24 septembrie, părinţii vor primi chestionarul lansat de Ministerul Educaţiei, acolo unde îşi pot exprima intenţia în privinţa vaccinării elevilor minori împotriva COVID-19.

Începând de vineri, chestionarul va fi „diseminat” în școli, prin intermediul inspectoratelor școlare județene.

„Acesta nu este obligatoriu, nu constituie obligație de vaccinare și va fi pus la dispoziția părinților în vederea completării”, transmite Ministerul Educației.

Persoana desemnată pentru protecția sanitară la nivelul unității de învățământ va transmite direcțiilor de sănătate publică chestionarele completate de către părinți/tutori legali.

În cazul exprimării intenției de vaccinare, vaccinarea elevilor minori se va efectua numai cu acordul informat, exprimat în scris, în prezența părintelui/tutorelui legal al copilului.

Scopul completării chestionarului este sprijinirea celor care doresc să se vaccineze și beneficiază de acordul informat, exprimat în scris, al părinților sau reprezentanților legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în școli de către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) și direcțiile de sănătate publică.

„Chestionarele nu necesită asumare prin semnătură și pot fi transmise și în format electronic”, adaugă sursa citată.

Documentul poate fi consultat AICI. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
x close