Antena 3 CNN Actualitate Cum arată reședința de milioane de dolari în care se va muta Barack Obama - FOTO

Cum arată reședința de milioane de dolari în care se va muta Barack Obama - FOTO

Cum arată reședința de milioane de dolari în care se va muta Barack Obama - FOTO
15 Noi 2016   •   23:25

Barack Obama va trebui ca la sfârșitul acestui an să se mute de la Casa Albă, ca să-l lase pe noul președinte SUA Donald Trump să se instaleze acolo.  Constituția prevede că orice președinte, după finalizarea mandatului, are dreptul să primească o casă pe trebuie să și-o aleagă.

Astfel, Obama și familia sa se vor muta în Pennsylvania Avenue, acolo unde vor sta într-un conac în valoare de milioane de dolari, potrivit Business Insider.

Actuala familie prezidențială va locui aici doar până când fiica cea mică, Sasha, va termina școala. Reședința a fost închiriată de la secretarul de presă al fostului lider american Bill Clinton.

Mutându-se în noua sa reședință, Obama se poate simți, poate, chiar la fel ca la Casa Albă. Luxul nu îi va fi străin nici aici, Obama și familia sa dispunând de o suprafață de 2.500 de metri pătrați, vila ajungând la 5,3 milioane de dolari.

Galerie FOTO, AICI.

×
Subiecte în articol: Barack Obama
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close