Cum arată resortul lui Radu Mazăre din Madagascar. Cât costă să petreci vacanța acolo

de D.G.    |    29 Mar 2017   •   09:44

În 2012, Radu Mazăre a mers în vacanţă în Madagascar,  unde a luat decizia de a concesiona de la un trib, pe o perioadă de 99 de ani, un teren.

Mai exact, era vorba de 1,8 hectare de teren pe malul oceanului, într-un golf în nordul Madagascarului, pentru care a plătit, potrivit declaraţiei sale la momentul revenirii în ţară, 1 euro pe metru pătrat, potrivit Libertatea.

„Investiţia o să fie de vreo 200 – 300.000 de euro, bungalouri plus utilităţi. Cei care fac sporturi din astea, cei care se duc până acolo, nu sunt foarte pretenţioşi. Merg pentru frumuseţea locurilor şi pentru vânt. O să fie aşa, cam la două, două stele şi jumătate. Mâna de lucru o să fie ieftină, aşa că nu o să coste mult“, declara, în 2012, Radu Mazăre.
   
Acum, fiul său, Răducu Mazăre a început să facă reclamă pe reţelele de socializare afacerii care a debutat sub numele de „Mantasaly Resort“. Acesta apare şi pe booking.com, potrivit căruia o noapte de cazare costă 77 de euro.

Galerie FOTO, AICI

x close