Antena 3 CNN Actualitate Cum răspunde Dacian Cioloș atitudinii provocatoare a Ungariei. Mesajul lui Viktor Orban pentru români

Cum răspunde Dacian Cioloș atitudinii provocatoare a Ungariei. Mesajul lui Viktor Orban pentru români

Cum răspunde Dacian Cioloș atitudinii provocatoare a Ungariei. Mesajul lui Viktor Orban pentru români
Sursa foto: Foto: Dacian Ciolos/Facebook
08 Dec 2016   •   16:00

Premierul Dacian Cioloş consideră că declaraţiile de la Satu Mare ale prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, sunt făcute "într-o logică electorală, cu obiective politice", a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

"Premierul Dacian Cioloş consideră că declaraţiile făcute de premierul Ungariei, Viktor Orban, azi, la Satu Mare, precedate de afirmaţii ale unor înalţi oficiali unguri în legătură cu Ziua Naţională a României, sunt neelegante şi nepotrivite. Afirmaţiile domnului Orban sunt, evident, făcute într-o logică electorală, cu obiective politice", a spus Liviu Iolu, într-un briefing, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, prim-ministrul Cioloş consideră că "premierul ungar ar trebui să dea dovadă de mai multă reţinere în astfel de declaraţii".

"Respectul faţă de valorile şi simbolurile naţionale ale unei ţări este parte indisociabilă a setului de valori pe care se bazează Uniunea Europeană şi NATO, spaţii din care atât România, cât şi Ungaria fac parte", a subliniat Iolu.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat joi, la Satu Mare, că ministerul afacerilor externe de la Budapesta a procedat corect pentru că nu le-a mai permis oficialilor unguri să participe la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, el adăugând că pe 1 Decembrie maghiarii nu au ce celebra, iar această atitudine este onestă şi faţă de români.
 

×
Subiecte în articol: Viktor Orban Dacian Cioloş
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close