Antena 3 CNN Actualitate Cum să îți înveți copilul să fie mai organizat și mai ordonat

Cum să îți înveți copilul să fie mai organizat și mai ordonat

Cei mai mulți copii sunt „responsabili“ cu haosul și dezorganizarea dintr-o locuință. Obișnuiesc să lase lucrurile aruncate peste tot, nu duc la capăt o sarcină simplă și sunt mai mereu cu capul în nori. Nu e de mirare că își uită cărțile la școală și nu sunt mereu atenți la temele pe care le au de făcut.

Cum să îți înveți copilul să fie mai organizat și mai ordonat
de Georgiana Adam    |    16 Noi 2020   •   16:05

Doar puțini copii sunt organizați și ordonați în mod natural. În schimb, ceilalți trebuie să deprindă, în timp, astfel de abilități. Acest lucru nu este dificil de realizat, însă au nevoie de puțin ajutor din partea părinților și de practică suficientă – uneori impusă – pentru a reuși să devină mai ordonați.

Iată cum poți să îți înveți copilul să își organizeze mai bine timpul și activitățile pe care le are de realizat:

Învață-l să facă liste

Chiar dacă sunt doar liste simple, precum „trei lucruri pe care să le fac înainte de culcare“ sau „obiecte pe care să le pun în bagaj când merg la bunici“, acest obicei de a pune pe hârtie obiectivele pe care le are de îndeplinit sau activitățile pe care își dorește să le facă îl va ajuta pe copil să își dezvolte abilitățile de a prioritiza sarcinile și de a-și organiza timpul.

Implică-l în activități ce implică sortarea obiectelor

Golirea mașinii de spălat rufe, sortarea șosetelor, aranjarea creioanelor în suport – toate acestea sunt sarcini care implică o sortare sau clasificare a unor obiecte. Pentru realizarea acestora, părinții, împreună cu copiii, pot planifica și pot face liste, ceea ce îi va ajuta pe cei mici să își dezvolte abilitățile de sortare, pentru ca, la maturitate, să își poată organiza mai bine activitățile și timpul disponibil realizării lor.

Stârnește-i interesul pentru colecții

În cazul în care copilul manifestă un interes deosebit pentru anumite obiecte, încurajează-l să creeze și să organizeze o colecție. Poate fi vorba de o colecție de frunze, de ștampile, de pixuri ori figurine. Orice obiecte pe care copilul le poate sorta, clasifica și aranja pot forma o colecție de care cel mic să se ocupe.

Stabilește un program pentru teme

În această perioadă, în care orele de curs au loc online, programul copiilor ar putea deveni un pic haotic, întrucât nu mai fac diferența dintre activitățile de la școală și temele de acasă. Cu atât mai mult au nevoie de un program bine stabilit pentru teme. O rutină a studiului îi va ajuta să conștientizeze timpul pe care îl alocă pentru școală și orele libere în care își pot stabili singuri activitățile de relaxare. Drept urmare, este important ca părinții să îi ajute pe copii să își creeze un program de studiu. Totodată, este indicat să nu se abată de la program în zilele în care nu au teme de făcut. În timpul alocat studiului, copiii pot citi sau pot face recapitulări.

Învață-l să gândească în avans

Înainte de culcare, revizuiți împreună programul pentru a doua zi, adăugați activități pe listă sau eliminați sarcinile neinspirate. Împreună puteți stabili o rutină care să îi permită celui mic să își organizeze mai bine timpul și să aibă mai multe ore libere pentru a se juca sau pentru a realiza activitățile care îi aduc bucurii. Gândirea în avans îl va ajuta, de asemenea, să fie mai bine organizat și mai creativ în exercitarea sarcinilor de lucru la maturitate.

Copiii cu ADHD sau care suferă de alte probleme de învățare întâmpină, de regulă, dificultăți mai mari în a se organiza și în a-și gestiona timpul pentru a face tranziția spre o viață independentă. De aceea, au nevoie de o formare specifică pentru a dobândi acele abilități de organizare necesare pe tot parcursul vieții, iar copilăria este cel mai bun moment de a începe acest proces.

Sursă foto: Aleksey Nikiforov/ Shutterstock

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close