Antena 3 CNN Actualitate Cum se reculege Hillary Clinton, după eșecul de la prezidențiale. Candidata democrată a fost dată de gol de o fotografie

Cum se reculege Hillary Clinton, după eșecul de la prezidențiale. Candidata democrată a fost dată de gol de o fotografie

Cum se reculege Hillary Clinton, după eșecul de la prezidențiale. Candidata democrată a fost dată de gol de o fotografie
Sursa foto: Foto: Hillary Clinton/Facebook
23 Noi 2016   •   17:47

Lectura pare a fi una dintre modalitățile prin care Hillary Clinton face față eșecului de la prezidențiale, scrie The Independent.

Candidata democrată la Casa Albă a fost văzută în urmă cu două zile într-o librărie din Rhode Island, unde era însoțită de soțul ei, Bill, fiica Chelsea, soțul ei Marc Mezvinsky și fiica lor Charlotte.

Jessica Wick era la muncă atunci când Hillary Clinton a intrat în librăria din Westerly și a avut ocazia să facă o poză cu aceasta, pe care a postat-o apoi pe Facebook, împreună cu mesajul următor:

"Mi-ar fi plăcut să îi fi spus ceva să îi aline tristețea că nu a câștigat, însă în așa fel încât să nu îi pun sare pe rană. Mi-ar fi plăcut să-i fi dat ceva. I-am spus că am votat-o și ca înseamnă mult pentru mine. Ea a fost caldă și grațioasă și a spus că îi place librăria”, a scris Jessica pe Facebook.

”Le doresc un viitor bun și o mulțime de cărți bune și interesante de citit”, a mai scris ea.

 

×
Subiecte în articol: Hillary Clinton Alegeri SUA Donald Trump
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close